Compania de telecomunicaţii RDS a fost amendată de Protecţia Consumatorului pe motiv că şi-a înşelat clienţii
Operatorul de telecomunicaţii RDS a fost amendat de Protecţia Consumatorului cu 30.000 de lei. Controlul a fost efectuat după ce mai mulţi clienţi s-au plâns că au fost păcăliţi de firmă sau că nu li s-au oferit serviciile pe care le-au plătit.
Unii clujeni au spus că nu au primit telefoanele promise de companie sau că au dat decodoare pe care nu le-au putut folosi, iar când au cerut rezilierea contractului, firma i-a refuzat. Alţi clienţi au spus că au semnat contractele, dar nici după trei luni nu venise vreo echipă să le instaleze cablurile, iar alţii s-au plâns că, deşi plăteau serviciile de internet, nu puteau beneficia de ele.
Cele mai banale plângeri se refereau la faptul că unor beneficiari li se întrerupea furnizarea serviciilor, deşi le plăteau, dar prin bancă.
Potrivit directorului Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Cluj, Mircea Radu, operatorul a fost amendat pentru că s-a comportat incorect cu consumatorii.