Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului 2015, Ambasada şi Reşedinţa Franţei de la Bucureşti îşi vor deschide porţile pentru public, în zilele de 19 şi 20 septembrie. La 123 de ani de la inaugurarea sa, Reşedinţa Franţei şi-a păstrat prospeţimea, modificările aduse de artiştii decoratori ai Ministerului francez al Afacerilor Externe punând în valoare amestecul dintre obiecte ce simbolizează trecutul şi cele care dau o viziune luminoasă asupra prieteniei franco-române, informează Mediafax.
În cadrul vizitelor, publicul va putea descoperi biroul ambasadorului Franţei, va putea admira Reşedinţa Franţei, decorată cu obiecte de artă valoroase, printre care se află o lucrarea „Car cu fân”, de Nicolae Grigorescu, statuia ecvestră care îl înfăţişează pe Ludovic al XIV-lea, datând din 1692, realizată de sculptorul François Girardon, maestru în arta statuară monumentală şi în artele decorative, şi o remarcabilă tapiserie Gobelins. Vizitatorii vor putea admira, de asemenea, o uşă secretă ascunsă în bibliotecă, un candelabru care i-a aparţinut aviatorului Louis Noël şi un pian Pleyel realizat la Paris.
Anul acesta, vizitele vor fi plasate sub semnul gastronomiei franceze, înscrisă din anul 2010 în patrimoniul mondial al UNESCO – va fi expus, de asemenea, un serviciu de masă realizat la manufactura din Sèvres, în anul 1911, şi o serie de cărţi dedicate bucătăriei franceze.
Înscrierile pentru aceste vizite se fac exclusiv prin intermediul unei aplicaţii dedicate acestui eveniment disponibilă accesând, până pe 17 septembrie, site-ul events.ambafrance-ro.ro. Totodată, vizitatorii care vor dori să facă fotografii şi videoclipuri la reşedinţă îşi pot înscrie imaginile la un concurs organizat pe pagina de Facebook a Ambasadei (facebook.com/France.Romania), unde sunt precizate toate detaliile privind competiţia şi premiul.