Cunosc destui oameni care in anii ‘90 il respectau pe Theodor Stolojan intr-un mod in care nu stiu sa fi fost respectat vreun alt demnitar roman contemporan. Un respect fara fisura, pentru un set de calitati foarte rare prin partile noastre. Care nu aveau legatura nici cu modul in care a facut politica, nici cu prestatia sa publica, in general, nici cu functiile pe care le-a ocupat. Era doar stima pentru un om care isi stapanea foarte bine meseria. Care stia exact de ce 2±2 fac 4, a carui viziune economica se fundamenta pe adevaruri la fel de simple si de clare.
Un om cu un soi de anticharisma care il punea deasupra celorlalti politicieni pentru ca isi permitea luxul de a nu fi populist. Aceasta parere nu le-a fost stirbita de hotararea de a nationaliza valuta. Chiar si oameni de afaceri care au fost loviti de decizia lui recunosc ca era singura sansa de a salva un stat adus in pragul falimentului de ideile si actiunile comunistoide ale lui Iliescu. In schimb, priza lui Stolojan a fost confirmata in momentul cooptarii lui in structurile Bancii Mondiale.
Cand a revenit in tara insa, dupa sapte ani de activitate intr-o institutie financiara de top, soclul de profesionalism pe care Stolojan a stat in ochii multora a inceput usor, usor sa se topeasca in mocirla politicii romanesti. Nu doar prestatia sa politica medie, daca nu chiar mediocra, i-a matuit stralucirea, ci si dezvaluirea a tot soiul de afaceri in care a fost implicat.
Personal, am inceput sa ma uit altfel la Stolojan in clipa in care am aflat ca el a inchis oficial, in perioada in care a fost prim-ministru, operatiunile de cautare a conturilor lui Ceausescu. si nu neaparat pe cea de identificare a posibilei averi secrete a fostului dictator, cat mai ales depistarea sumelor provenite din multitudinea de operatiuni de comert exterior care se aflau in derulare in momentul decembrie 1989. Sub directa supraveghere a lui Ceausescu, sute, mii de securisti negociau, vindeau, cumparau, uneori cu valizele pline de bani gheata, ca niste furnicute harnice care roboteau pentru averea omului-stat. Ca fost contabil al operatiunilor AVS (aport valutar special) in vremurile de glorie ale Bancii Romane de Comert Exterior, Stolojan probabil ca nu a avut alta varianta decat sa traga linie si sa puna punct unui capitol rusinos din viata lui, inchizand in acelasi timp ochii la transferul unor sume colosale spre buzunarele acelor oameni din sistem programati sa devina marii capitalisti ai tarii.
Au urmat scandalul Megapower, afacerile pe numele sotiei, colaborarea cu grupul Tofan, apropierea de grupul RAFO si interventiile in favoarea ALRO, mai toate mirosind a cardasii securistice. Cat de vinovate erau si care era partea sa de responsabilitate? Nici astazi nu se stie exact. Insa, toate adunate l-au coborat usor, usor in troaca in care se balacesc veseli si ceilalti ciubucari din politica romaneasca.
Decizia de a renunta la candidatura pentru prezidentialele din 2004 printr-o sceneta de prost-gust, pierderea bataliei pentru putere in interiorul PNL, decizia de a unifica partidul pe care l-a creat, PL-D, cu Partidul Democrat si in final renuntarea la nominalizarea ca prim-ministru al actualului Guvern nu au facut decat sa intareasca senzatia ca Theodor Stolojan se transforma intr-o mare ratare.
Doar ca aceasta ratare nu il priveste doar pe el, asa cum am crezut pana azi. S-ar putea sa ne priveasca si pe noi. Urmarind interviul pe care Stolojan l-a dat, vineri, postului de televiziune "The Money Channel", am avut convingerea ca acest personaj cu trecut dubios, care nu ar refuza o afacere la limita legii, fara abilitati politice, putea fi de mare folos Romaniei in acest moment de criza.
Pentru inceput, la criteriile "trecut dubios" si "afaceri necurate", aproape toti cei aflati la guvernare, dar nu numai, sunt tot cam pe acolo, daca nu chiar mai rau. La categoria "abilitati politice", da, avem destui mai performanti decat Stolojan – experti in a iesi nesifonati din situatii care, in alte tari, i-ar obliga la demisie. Insa, asta nu ne incalzeste cu nimic. Din contra. Politicienii care au promis mariri de pensii si de salarii, iar azi dau din colt in colt pentru ca nu stiu ce sa le raspunda celor pe care i-au amagit si care protesteaza sub balcoanele lor ne vor duce de rapa.
Anti-calitatile politice ale lui Stolojan sunt cele de care aveam nevoie azi ca de aer. A fost singurul politician pe care l-am auzit vorbind de criza si de la care am inteles perfect, fara nici un efort, cat de mare este pericolul ce ne paste, in ce detalii se ascunde si cat de mult depinde de fiecare ministru in parte ca sa nu fim spulberati de tsunami-ul recesiunii. Pare si singurul capabil sa gestioneze o criza economica de proportiile celei in care ne aflam, deoarece nu da semne sa-si fi pierdut detasarea de a taia in carne vie, printre plansete si urlete, atunci cand interesul economiei nationale o cere.
Ascultandu-l, am realizat si cat amatorism, demagogie si iresponsabilitate exista in discursurile celorlalti politicieni. si ca a lasa actiunile Guvernului sa fie influentate de semidocti precum Geoana echivaleaza cu o catastrofa. Din pacate, Boc nu are nici autoritatea profesionala, nici vointa, dar nici sustinerea politica pentru a gestiona criza, ignorand presiunea partidelor care deja au inceput campania pentru prezidentiale.
Stolojan ar fi fost mult mai potrivit pentru a contrapune discursurilor populiste o voce rece, taioasa si competenta. Acum ne lipseste un om intr-o pozitie executiva care nu numai sa stie ce trebuie facut pentru a eficientiza un stat puturos si cheltuitor si a-l pune cu adevarat in slujba cresterii economice, dar care sa fie si dispus sa treaca la fapte. Un tehnocrat capabil sa convinga inclusiv sindicatele ca, daca nu rezolvam ACUM aberatiile economice perpetuate de stat, criza ne va matura toate progresele pe care le-am facut in ultimii zece ani.
Intentia lui Basescu de a-l pune pe Stolojan prim-ministru, motivata exact de provocarile uriase pe care le ridica criza, se dovedeste a fi fost corecta. Iar renuntarea la ea, indiferent din a cui vina s-a produs, a fost o mare greseala.
