Alternativele PSD

Scandalurile de coruptie referitoare la PSD s-au tinut lant. De la Omar Hayssam la matusa Tamara a fost un crescendo care a avut consecinte. Asocierea PSD cu coruptia a continuat si dupa intrarea partidului in opozitie, iar popularitatea liderilor si intentia de vot au intrat pe o traiectorie oscilanta, dar cu tendinta mai degraba descendenta. Supus influentei unor factori multipli, endogeni (uzura liderilor, starea organizatiei, inconsecventa doctrinara) si exogeni (schimbarea structurii demografice si consecintele ei electorale, volatilitatea votului, aderarea la UE), PSD cauta solutii de iesire din criza. Prabusirea popularitatii majoritatii liderilor istorici si lupta surda pentru succesiune au creat dificultati suplimentare. Iar scandalul matusii Tamara a accelerat degringolada. In fata acestei situatii PSD poate alege intre patru scenarii alternative: conservarea (limitarea schimbarilor la minimul necesar), prudenta (temperarea tendintelor centrifuge si demararea graduala a procesului de schimbare organizationala), reforma (revolutia militantilor si alinierea la socialismul european) sau formula chirurgicala (sa forteze o sciziune profilactica).
Pus in defensiva, PSD s-a repliat tactic, folosind ca arma de aparare teoria conspiratiei, dar riscand totodata sa se izoleze si mai mult de electoratul nehotarat, crucial in alegeri. Mai nesigur decat oricand altcandva in istoria sa, PSD joaca in 2006 cartea viitorului sau. Traditional inert, PSD trebuie sa se miste. Scandalul matusii Tamara obliga insa la reactii rapide si structurate, in absenta carora partidul risca plafonarea. Iar dilema strategica a PSD consta in definirea potentialului sau de coalitie. Cat isi propune sa realizeze in alegeri, ce coalitii (locale parlamentare, guvernamentale) poate sa structureze si cu ce costuri? Raspunsul la aceste intrebari este vital pentru contracararea reactiei. Fara o reforma credibila, potentialul de coalitie al PSD va fi probabil limitat.
Scenariul conservarii mizeaza pe solidaritatea liderilor actuali (inclusiv a lui Adrian Nastase). Efectul atacurilor conjugate ar putea solidariza conducerea partidului, dar nu ar rezolva problemele strategice. PSD ar ramane prizonierul viziunii majoritariste (obtinerea unui rezultat electoral cat mai apropiat de majoritatea absoluta) care a dat deja gres, dar ar fi expus scandalurilor de coruptie. In acelasi timp, reconcilierea celor cateva tendinte ramane incerta.
Prudenta, calea pe care pare sa fi ales-o triumviratul Geoana, Mitrea, Rus, este o strategie stop and go, combinand actiuni rapide, dar cu efecte limitate, cu expectativa. Fara rupturi dramatice, organizatia ramane relativ structurata, dar riscul scandalurilor este diminuat gradual.
Reforma, anuntata de Mircea Geoana, dar niciodata inceputa, ar presupune o autentica revolutie militanta. Aceasta schimbare ar putea relansa partidul, dar ar fi violenta si ar afecta organizatia o perioada mai lunga de timp. In acelasi timp, ar presupune dezvoltarea potentialului de coalitie, in paralel cu identificare unui segment electoral relativ stabil demografic si social. Dar gradul de birocratizare si clientelism al PSD nu creeaza premise pentru o astfel de reforma. Pe cand sciziunea are avantajul de a desparti apele, in cazul reusitei afecteaza pe termen mediu potentialul electoral.
Climatul intern din PSD, influentat de scandalul averilor, dominat de nervozitate si diviziuni abia camuflate, nu este propice schimbarilor. Dinamica vietii politice interne, ca si efectele previzibile ale aderarii europene, pune PSD in fata alternativei: fie marginalizarea, fie relansarea.