Alina Gorghiu, copreședintele PNL, a scris luni dimineaţa pe contul său de Facebook că a văzut și în acestă dimineață ”filajul mașinilor” care o însoțesc de câteva luni în trafic. Ea îi transmite ”premierului în exil” să nu își facă speranțe, susținând că ”acțiunile de intimidare sau calomniile nu au niciun efect” asupra sa.
”Să nu uit. Am observat și în dimineața asta filajul mașinilor particulare care mă însoțesc de câteva luni în trafic, probabil că cineva dorește să mă protejeze. Am aflat, de asemenea, de la parlamentari PSD, care nu sunt de acord cu aceste metode, că se instrumentează plângeri la Parchetul General și ANI și că o echipă cercetează tot ce am făcut și n-am făcut în ultimii 10 ani. Grea operați.. Sa mai zica cineva ca nu avem un premier preocupat chiar și din Turcia de soarta opozitiei din Romania!”, mai spune Gorghiu.
Copreşedintele PNL a mai scris că ”Știam din momentul alegerii mele în funcția de copreședinte al PNL că voi beneficia de un tratament compus din atacuri, insulte, manipulări și dezinformări. Asa am ajuns să fiu transformată de către propaganda PSD din martor în Victor Ponta, din avocat în Dan Șova și din copreședinte al PNL în Elena Ceaușescu, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej, Elena Udrea și alții. Toată această campanie a pornit din momentul votului PNL în cazul senatorului Dan Șova. În lumina evenimentelor recente înțeleg și de ce prim-ministrul a fost atât de afectat de acțiunea politică a PNL în privința prietenului său”, scrie Alina Gorghiu pe Facebook, luni dimineață.