Pe lângă descoperirile cu care ne-au obişnuit cercetătorii constănţeni, de multe ori găsesc şi resturi de alimente, cum ar fi grâu sau seu de oaie, vechi de sute de ani.
În urma săpăturilor pe care le fac în mod frecvent, arheologii scot la lumina zilei resturi de alimente pietrificate. „Am scos la iveală boabe de grâu datând din secolele IX-X, oase de peşte sau de alte animale”, a declarat cercetătorul Constantin Nicolae. Din păcate, cercetările se fac destul de greu, mai ales pentru că în judeţul Constanţa nu avem specialişti care să poată lucra pe oase. „Fiecare fragment osos în parte trebuie analizat, motiv pentru care apelăm la ajutorul specialiştilor din Iaşi”, a adăugat cercetătorul. În foarte multe şantiere arheologice de pe raza judeţului Constanţa au fost găsite boabe de grâu carbonizate, dar şi oase de peşte şi mamifere domestice. Descoperirile arheologice efectuate în zona cetăţii Carsium evidenţiază cu certitudine primele forme de vieţuire ale oamenilor pe teritoriul Dobrogei de astăzi.
Seu de oaie din secolele II-III
La Muzeul Marinei Române din Constanţa, într-una dintre săli, se află o amforă romană, din secolele II – III d. Hr., conţinând seu topit de oaie. Acesta a fost descoperit la est de Constanţa, în Marea Neagră, la o adâncime de 40 m, pe data de 25 septembrie 1982. Şi acum vasul în care s-a conservat acest seu de oaie răspândeşte în eter izul său specific. „După câte ştiu eu, este singurul exponat în muzeele din lume de genul acesta”, precizează expertul Sorin Ma-xim Ursu, restaurator în cadrul instituţiei de cultură. Mai puţin cunoscut de către vizitatori este utilitatea exponatului. „Acest seu de oaie se folosea ca sursă de iluminat, în opaiţe. Pe unul dintre orificiile opaiţului se turnau seul de oaie şi uleiuri. Se dădea foc în orificiul în care se punea o feştilă şi, astfel, era una dintre sursele de lumină”, completează specialistul.
Amforă-torpilă
Muzeul de la malul Mării Negre mai cuprinde, în patrimoniul său, o amforă romană de tip „torpilă”, de mari dimensiuni, datată din secolul IV, în care se păstrau cerealele care se exportau cu ajutorul ambarcaţiunilor specializate. Sursele organice de hrană, grăunţele, trebuiau, ca să fie consumate, să fie preparate într-un anumit fel. Mai precis, în antichitate, seminţele uscate, cum ar fi grâu, secară, orz sau mei, erau zdrobite într-un fel de piuliţă sau mojar.
Acestea erau apoi fierbe şi destinate consumului. Pentru că a stat foarte mult timp pe fundul mării, mojarul din colecţia muzeului constănţean are şi acum urme de scoici.
