3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialAlexei, primul om care îi dă fiori lui Putin: „Rusia Unită este...

Alexei, primul om care îi dă fiori lui Putin: „Rusia Unită este un partid de escroci şi hoţi“

Deşi Alexei Navalni este unul dintre cei care au făcut posibilă cea mai mare demonstraţie antiguvernamentală din Rusia din ultimii 20 de ani, care a avut loc în 10 decembrie şi la care au participat peste 40.000 de oameni, bloggerul nu a putut lua parte la ea: pe 5 decembrie a fost arestat sub acuzaţia că ar fi obstrucţionat traficul – prin participarea la o demonstraţie care avusese loc fără autorizaţia poliţiei. La următoarea demonstraţie, care va avea loc sâmbătă, Navalni va fi însă prezent – şi organizatorii speră că numărul protestatarilor va creşte, deoarece mulţi vor dori să îl vadă şi audă pe bloggerul furios, după cum relatează cotidianul american Wall Street Journal, care consideră că „scurta perioadă petrecută în închisoare a catapultat statutul lui Navalni de la cel al unei personalităţi a internetului la cel de lider politic”.

„O Canada metafizică”

De profesie avocat, specializat în dreptul funciar, Navalni, în vârstă de 35 de ani, a devenit cunoscut internauţilor ruşi prin intermediul blogului său, pe care a atacat în repetate rânduri corupţia din cadrul întreprinderilor de stat, cu ajutorul unor date compilate din informaţiile disponibile pe internet despre afacerile acestora. Expresia „partid de escroci şi hoţi”, folosită de Navalni într-una dintre postările sale pentru a descrie partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, a devenit un slogan al manifestanţilor, scris pe multe ziduri din Moscova. Până de curând, scrie cotidianul american The New York Times, „numele lui Navalni era necunoscut majorităţii celor care nu folosesc computerul – deoarece nu era niciodată menţionat pe posturile de radio sau televiziune de stat”, însă folosirea internetului pentru organizarea demonstraţiilor recente l-a adus pe Navalni în atenţia publicului larg – iar o postare apărută recent pe contul de Twitter al preşedintelui Dimitri Medvedev, care conţinea mai multe injurii la adresa bloggerului, nu a făcut decât să sporească faima acestuia.

În rândurile liberalilor, Navalni este întrucâtva controversat – mai ales datorită unor poziţii extreme adoptate de acesta de-a lungul vremii. Astfel, bloggerul nu s-a dat în lături să participe în repetate rânduri la un marş naţionalist care are loc anual la Moscova şi care atrage mulţimi de neonazişti şi fascişti. Într-un interviu acordat ediţiei ruseşti a revistei Esquire, Navalni şi-a explicat participarea, declarând că „dacă nu îţi place Marşul Ruşilor, singurul mod de a schimba ceva este să mergi acolo. Dacă oamenii normali nu iau cuvântul la demonstraţie, atunci nu vor vorbi decât tot felul de nebuni care visează conspiraţii sioniste”. În acelaşi interviu, Navalni şi-a exprimat părerea că „revoluţia în Rusia este inevitabilă, pentru că majoritatea oamenilor înţeleg că sistemul este greşit”. Viziunea sa despre viitorul ţării este încă difuză: „sper că va semăna cu o Canada uriaşă, iraţională şi metafizică”, a afirmat bloggerul.

„Arestat într-o ţară, eliberat în alta”

La ieşirea sa din închisoare miercuri dimineaţă, Navalni a fost întâmpinat de circa 150 de persoane – atât susţinători ai săi, care i-au scandat numele, cât şi jurnalişti. „Am fost arestat într-o ţară şi eliberat într-una complet diferită”, a declarat bloggerul celor adunaţi, „însă ţinta noastră rămâne neschimbată: anularea rezultatelor alegerilor şi schimbarea legii astfel încât şi partidele opoziţionale să poată participa la următoarele. Vrem alegeri libere, nu predarea tronului de la un escroc la altul”, relatează Wall Street Journal.

Experienţa din închisoare a fost descrisă de Navalni drept una pozitivă: bloggerul şi-a petrecut cele 15 zile în spatele gratiilor privind buletinele de ştiri şi jucând table cu colegii de celulă. De asemenea, fiecare dintre ei a vorbit despre domeniul său de activitate: „cum unul dintre ei era fizician, acum ştiu câte ceva despre teoria supercorzilor”, a declarat Navalni. Cât despre comportamentul gardienilor, Navalni nu a avut decât cuvinte de laudă, menţionând că mulţi dintre ei erau mai critici la adresa Kremlinului decât cei mai furioşi activişti din partidele de opoziţie, după cum relatează agenţia de ştiri Reuters. „Nu îmi este frică”, a spus Navalni, „noi suntem o majoritate, noi avem puterea în ţara asta, şi vedem şi simţim frica conducătorilor”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă