19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAlertă falsă cu bombă pe aeroportul din Denver

Alertă falsă cu bombă pe aeroportul din Denver

Autorităţile au arestat un bărbat pe aeroportul internaţional din Denver, după o alertă falsă cu bombă, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei United Airlines, citat de CNN, potrivit NewsIn.

Bărbatul a spus că are o bombă în bagaj, după ce a pierdut avionul către Salt Lake City. Geanta sa se afla în avion, a explicat purtătorul de cuvânt, Rahsaan Johnson. „A făcut comentarii nepotrivite în zona porţii” de îmbarcare, a spus Johnson.

În momentul în care bărbatul a spus că are o bombă în bagaj, avionul se afla pe pistă, pregătindu-se de decolare. Aparatul a fost adus înapoi la poarta de îmbarcare, iar angajaţii companii aeriene au scos geanta şi au verificat-o. Zborul a decolat cu o oră întârziere.

Bărbatul este pus sub acuzare pentru perturbarea transportului public şi va fi dus la închisoarea din Denver, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă