21.7 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăSpecialAleksei Navalnîi cere Moscovei să întrerupă dominaţia lui Putin

Aleksei Navalnîi cere Moscovei să întrerupă dominaţia lui Putin

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a făcut apel vineri la moscoviţi să întrerupă dominaţia lui Vladimir Putin votând pentru el la alegerile municipale de duminică, unde îl înfruntă pe primarul în exerciţiu Serghei Sobianin susţinut de Kremlin.

“Există sute de mii sau chiar milioane de oameni care împărtăşesc convingerile noastre (…) Aceşti oameni trebuie să se ducă la urne şi să pună noi limite puterii”, a declarat Navalnîi într-un interviu pentru jurnalul online Gazeta.ru vineri, înainte de organizarea ultimei sale întâlniri de campanie.

“În prezent există doar Putin în spaţiul politic rus”, a subliniat el, potrivit Mediafax.

 Acesta a apreciat că rezultatul său la municipale va trimite un semnal clar puterii şi va determina “dacă se pot pune oameni în închisoare şi fura în continuare bani”.

Opozantul a evocat din nou intenţia sa de a candida la alegerile prezidenţiale din 2018.

Navalnîi, în vârstă de 37 de ani, avocat şi blogger anti-corupţie care a ajuns în fruntea protestelor la adresa regimului rus din 2011-2012, a reunit vineri seară pentru ultima sa întâlnire de campanie aproximativ 10.000 de susţinători la Moscova, conform organizatorilor.

Poliţia capitalei a raportat la rândul său 2.000 de participanţi la această întâlnire din bulevardul Saharov, în centrul Moscovei, unde au mai avut loc numeroase manifestaţii ale opoziţiei.

Un concert de muzică rock, la care au participat trupe cunoscute, a deschis întâlnirea la ora României 16:30, în timp ce peste Moscova ploua.

“Dacă sunteţi aici în ploaie, asta spune că situaţia s-a schimbat”, a apreciat Navalnîi, adresându-se susţinătorilor săi care îl ascultau de sub umbrele şi pelerine de ploaie.

“Suntem împreună şi victoria va fi a noastră”, a subliniat el.

Soţia lui Navalnîi, Iulia, a luat de asemenea cuvântul pentru a îşi exprima susţinerea pentru acest opozant carismatic, un caz foarte rar pentru întâlnirile ruse de campanie.

“Dacă autorităţile cred că familia noastră este vulnerabilă, se înşeală. Suntem de 15 ani împreună, am învăţat să fim părinţi buni, soţi buni. Dacă va trebui să rezistăm presiunilor, vom învăţa să facem şi asta”, a declarat Iulia Navalnaîia.

Susţinătorii lui Navalnîi veniţi la reuniune l-au lăudat la rândul lor pe opozantul care este un “om cinstit” conform Irinei Cerkasova, în vârstă de 50 de ani, angajată în sectorul aeronautic.

“Toţi ceilalţi candidaţi sunt oameni ai sistemului. Iar el ştie să vorbească din toată inima”, a declarat Natalia Pastuhova, o antreprenoare în vârstă de 47 de ani.

“Am veniti aici pentru că toate schimbările încep la Moscova. Iar în jurul lui Navalnîi se află cei care vor schimbarea”, a subliniat Aleksei Bodunov, în vârstă de 33 de ani, voluntar al campaniei lui Navalnîi din Celiabinsk, în Urali.

Sobianin, un birocrat favorit al scrutinului, a ţinut de asemenea o întâlnire într-un complex sportiv nu departe, care a reunit 27.000 de persoane, conform poliţiei din Moscova. Ceilalţi patru candidaţi şi-au reunit de asmeenea susţinătorii în alte locaţii ale capitalei.

Condamnat în iulie la cinci ani de închisoare pentru acuzaţii de deturnări de fonduri pe care el le numeşte fabricate, Aleksei Navalnîi a fost eliberat împotriva tuturor aşteptărilor de către justiţie până la examinarea apelului, ceea ce i-a permis să candidaze la primăria Moscovei.

Cele mai citite

Iranul și aliații lui au pornit un atac fără precedent asupra Israelului. SUA, Marea Britanie și Iordania sprijină Israelul

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, a lansat un "vast" atac cu "drone şi...

O tânără în scaun cu rotile, dată dispărută în Giurgiu

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu, Poliția Municipiului Giurgiu a fost alertată de o dispariție, cu o seară în urmă,...

România, la turneul final al Billie Jean King Cup, după o „remontada” de senzație în fața Ucrainei

România s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, sâmbătă, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă