-5.1 C
București
luni, 10 februarie 2025
AcasăSpecialAlegătorii polonezi îşi aleg preşedintele

Alegătorii polonezi îşi aleg preşedintele

Alegătorii polonezi sunt chemaţi duminică la urne, în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, pentru a-l alege pe noul preşedinte, dintre actualul şef al statului Bronislaw Komorowski şi contracandidatul său conservator Andrzej Duda, relatează BBC News Online.

Primul tur de scrutin, desfăşurat la 10 mai, a fost câştigat în mod surprinzător de Andrzej Duda (34,7%), deşi Komorowski (33,7%) era considerat favorit.

Preşedintele Poloniei are puteri limitate, dar este comandantul suprem al forţelor armate şi poate respinge noile legi.

Komorowski, în vârstă de 62 de ani, a devenit preşedintele Poloniei în urmă cu cinci ani, după ce predecesorul său, Lech Kaczynski, a murit într-un accident aviatic.

Bronislaw Komorowski afirmă că el este candidatul stabil care poate conduce Polonia în siguranţă într-o perioadă dificilă, pe fondul conflictului din Ucraina. Un susţinător ferm al Uniunii Europene, el este într-o anumită măsură mai progresiv în ceea ce priveşte problemele sociale decât contracandidatul său mai tânăr, Andrzej Duda, care se opune avorturilor, fertilizării in vitro şi căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Duda este un eurosceptic moderat care favorizează sprijinul statului pentru persoanele aflate în situaţie dificilă. El se bazează pe milioanele de polonezi care afirmă că nu simt beneficiile celor 25 de ani de creştere economică aproape neîntreruptă din Polonia.

Andrzej Duda, în vârstă de 43 de ani, face parte din partidul Dreptate şi Justiţie (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al fostului preşedinte. El a primit cel mai mare sprijin în regiunile mai conservatoare din estul ţării, în apropiere de graniţa cu Ucraina şi Belarus.

Cele mai citite

Filtre cu mascați în 4 județe, după atacul sângeros din Urziceni, soldat cu doi morți și cinci răniți

Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București Un conflict violent petrecut sâmbătă în municipiul Urziceni s-a soldat cu doi...

Întârzierile din PNRR,  risc major pentru finanțarea României

Până la sfârșitul lunii septembrie 2024, România a încasat doar 9,4 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde alocate prin PNRR Planul Național de Redresare...

Elon Musk spune că nu este interesat să cumpere TikTok

Trump a afirmat că a avut discuții cu mai multe persoane, cu privire la achiziția TikTok, aplicația care are aproximativ 170 de milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă