7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialAl treilea membru al echipajului, de negasit

Al treilea membru al echipajului, de negasit

Dupa doua zile de cautari sustinute, elicopterul militar de tip Puma, cazut miercuri in Lacul Golesti din judetul Arges, a fost scos vineri la suprafata.

Actiunea de recuperare a epavei a implicat o echipa de genisti care a folosit mai multe pontoane si o macara. Intre timp, cautarile corpului maistrului militar Hurchi, cel de-al treilea membru al echipajului, continua. Desi dupa anumite semne vazute de scafandri intre fiarele contorsionate de pe fundul lacului existau sperante ca mecanicul de bord ar putea fi prins inca in cocpit, scoaterea la suprafata a aparatului de zbor, total zdrobit in cadere, a aratat ca inauntru nu se mai afla nici un cadavru. Enigma se adanceste si mai tare. Dupa iesirea la lumina a epavei puternic contorsionate, practic un morman de fiare, s-a reusit recuperarea cutiei negre care poate detine date despre cauzele prabusirii. Ieri, in jurul orei 14.00, corpul elicopterului fusese urcat pe barje, primele cercetari asupra epavei fiind efectuate timp de mai multe ore chiar in mijlocul lacului.
Comandorul Adrian Marinescu, locotenent Adrian Cioarba si maistrul militar Constantin Hurchi, toti trei de la Baza 90 de Transport Aerian Otopeni, fusesera dati disparuti dupa ce elicopterul de tip IAR-330 Puma la bordul caruia erau s-a prabusit, marti, la ora 13.15, in lacul de acumulare Golesti. Legistii din Arges au constatat ca decesul comandorului nu a survenit in urma inecului, ci ca urmare a politraumatismelor provocate la impactul cu apa a aparatului de zbor la viteza de peste 200 km/h. Lucru care nu s-a intamplat si cu locotenentul Cioarba, care, desi a suferit rani grave, a murit totusi inecat. La dosarul constituit la Sectia Parchetelor Militare se vor atasa necropsiile membrilor echipajului, urmand a se realiza o expertiza medico-legala si una tehnica, informeaza surse judiciare.

Cele mai citite

Cum să menții prospețimea alimentelor mai mult timp

Menținerea prospețimii alimentelor este crucială pentru sănătate, economie și minimizarea risipei. Un aspect fundamental în acest proces este modul în care depozităm alimentele....

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă