Reţeaua teroristă internaţională Al Qaida intenţionează să infiltreze un grup de militanţi ai săi în Europa, via Emiratele Arabe Unite (EAU) şi India, în vederea pregătirii unor atentate, relatează joi agenţia de presă indiană IANS, citată de Agerpres.
Serviciile speciale americane şi-au informat deja omoloagele germane că un grup de doi sau patru presupuşi terorişti ar intenţiona să se infiltreze pe teritoriul Germaniei şi, posibil, al Marii Britanii prin EAU şi India, la ordinul liderilor Al Qaida.
Se presupune că scopul acestui grup este comiterea unor atentate teroriste în timpul sărbătorilor de Crăciun. Nu se cunoaşte însă identitatea presupuşilor terorişti.
Ceea ce se ştie este că agenţiile de informaţii americane au furnizat date despre aceştia colegilor lor europeni încă de săptămâna trecută, iar după aceea informaţia a ajuns şi în presă.
Potrivit ziariştilor indieni, teroriştii care ar urma să se infiltreze în Europa ar putea avea tangenţă cu gruparea aflată la originea atentatului din oraşul indian Poona, din luna februarie a.c. O bombă artizanală a explodat atunci în restaurantul German Bakery, frecventat în special de tineri şi străini. În urma deflagraţiei, 15 persoane şi-au pierdut viaţa, între care câţiva cetăţeni străini.
Poliţia germană, conform IANS, verifică în prezent toate cererile de viză venite din India, EAU şi Pakistan, conform agenţiei de presă citate.