6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAgentii economici din Piata Sudului au contracte pe 12 luni cu primaria

Agentii economici din Piata Sudului au contracte pe 12 luni cu primaria

In Piata Sudului din sectorul 4 au fost amplasate provizoriu, in ultimele zile, 11 tarabe pentru o parte din comerciantii de cosmetice evacuati din spatiul agroalimentar in urma cu doua saptamani. „In ultima perioada, Administratia Pietei a semnat contracte cu toti comerciantii care isi desfasoara activitatea pe raza pietei. In cazul societatilor comerciale, contractele au o durata de un an, iar in cazul persoanelor fizice sau asociatiilor familiale s-a optat pentru o durata mai mica, de circa sase luni. Vanzatorii de fructe si legume au fost avertizati sa nu incerce sa „fure la cantar”, deoarece vor pierde dreptul de a desface produsele respective. Directiile de Control Comercial si de Mediu au verificat daca legislatia comerciala este respectata, daca exista contracte de salubrizare, punand accent pe normele igienico-sanitare in desfacerea marfurilor agroalimentare. In fiecare duminica seara, piata este spalata, iar saptamana trecuta a fost supusa si unui proces de dezinsectie”, a declarat Adrian Inimaroiu, primarul sectorului 4. Acesta a adaugat ca toate tarabele care ocupa abuziv domeniul public vor fi dezafectate. In prima faza au fost desfiintate 38 de tarabe din totalul de 860 amplasate in zona. La nivel local, este in discutie o eventuala reamplasare a comerciantilor evacuati in pietele Covasna si Aparatorii Patriei.

Proces de recuperare a datoriilor

Cu o suprafata totala de 10.400 metri patrati, Piata Sudului gazduieste 49 de mari spatii comerciale, 11 „baterii pentru oua”, 262 tarabe pentru producatorii agricoli si 599 tarabe inchiriate societatilor comerciale cu diverse profiluri de activitate. Revenirea spatiului agroalimentar in administrarea primariei se bazeaza pe Decizia penala nr. 5737/4 noiembrie 2004, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Decizia prevedea restabilirea situatiei anterioare organizarii licitatiei din anul 1999, in care de administrarea si exploatarea Pietei Sudului se ocupa SC Comprest 3399 ImportÐExport. „Conform contractului de asociere in participatiune, firma privata trebuia sa plateasca lunar, incepand din anul 1999, suma de 10.500 de dolari administratiei locale. In realitate, firma privata nu a platit decat timp de cateva luni, acumuland pana la aceasta ora o datorie totala de peste 40 miliarde de lei. Din acest motiv, pe rolul instantelor de judecata se afla acum un proces de recuperare a acestei sume”, a mai spus Inimaroiu. Politia sectorului 4 a intreprins deja actele premergatoare in ceea ce-l priveste pe Gheorghe Paraschivescu, presedintele consiliului de administratie si director general al SC Comprest. Cercetarile efectuate de organele de ancheta au retinut infractiunile de inselaciune si uz de fals, fapte prevazute si pedepsite de art. 215 alin. 1, 2, 3 si art. 291 din Codul Penal. Ancheta politiei a fost declansata in urma sesizarii Directiei de Administrare a Pietelor Sector 4 si confirmata de catre Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 4.

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă