25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAgenția Spațială Europeană a localizat robotul Philae, pierdut anul trecut

Agenția Spațială Europeană a localizat robotul Philae, pierdut anul trecut

Robotul european Philae, care și-a pierdut urma pe cometa 67P / Ciuriumov-Gherasimenko pe care a asolizat în noiembrie 2014, a fost localizat de o cameră a sondei Rosetta, a anunțat luni Agenția Spațială Europeană (ESA) citată de Agerpres.

„Cu mai puțin de o lună înainte de încheierea misiunii Rosetta, camera de înaltă rezoluție a sondei a relevat faptul că robotul Philae a fost prins într-o fisură întunecată de pe cometa 67P”, a precizat ESA pe site-ul său, conform France Presse.

La 27 iulie a fost decuplat sistemul de comunicare dintre sonda Rosetta și micuțul modul de asolizare Philae, care a rămas tăcut din 9 iulie 2015.

Philae, care a călătorit circa zece ani la bordul sondei spațiale Rosetta, a asolizat la data de 12 noiembrie 2014 pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko, aflată atunci la peste 510 milioane de kilometri de Terra, acțiunea constituind o premieră. După ce a asolizat, modulul a funcționat aproximativ 60 de ore până la descărcarea completă a bateriilor sale solare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă