10.7 C
București
miercuri, 28 februarie 2024
AcasăSpecialAflă câte datorii a adunat Televiziunea Română în 2012

Află câte datorii a adunat Televiziunea Română în 2012

Societatea Română de Televiziune (SRTv) avea datorii totale de circa 620 de milioane de lei la 31 decembrie 2012, ce reprezintă datorii fiscale, dar şi obligaţii de natură comercială care au o vechime de cel puţin trei ani, potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut, scrie Mediafax.

TVR a încheiat 2012 cu un deficit brut de 146.837.955 lei (34.148.362 euro), cu 9,15% mai mic faţă de 2011, însă televiziunea şi-a încheiat activitatea anul trecut “cu principalul obiectiv îndeplinit”- situaţia financiară a instituţiei a fost “echilibrată”, potrivit raportului de activitate al SRTv.

Astfel, la 31 decembrie 2012, TVR avea datorii totale de 620.027.464 de lei, în scădere faţă de jumătatea anului 2012, când ajunseseră la 681.755.346 lei (158.547.755 de euro), după cum se spune în raport.

Datoriile comerciale ale SRTv la sfârşitul anului trecut erau în cuantum de 124.436.825 lei, iar principalii furnizori cărora SRTv le datorează bani sunt: Centrul Naţional al Cinematografiei (28,6 milioane de lei), Universal Studios International BV (7 milioane de lei), Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor (16 milioane de lei), European Broadcasting Union (58,3 milioane de lei), The Walt Disney Company (2,2 milioane de lei), UEFA (2,3 milioane de lei), Federaţia Românã de Fotbal (3,5 milioane de lei), Prorom (8,9 milioane de lei), Daro Film Distribution GMBH (1,9 milioane de lei).

Potrivit raportului, majoritatea acestor datorii au o vechime de cel puţin trei ani, majorându-se cu fiecare nou exerciţiu finaciar. Cu toţi aceşti furnizori s-au negociat eşalonări ale plăţilor, în vederea încadrării în cash flow-ul previzionat în programul de redresare economică.

TVR precizează că relaţia cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) este una singulară pe piaţa de televiziune românească, deoarece, conform legii, SRTv trebuie să vireze 15% din veniturile din publicitate pentru finanţarea producţiei cinematografice româneşti. “Lipsa disponibilităţilor băneşti a generat acumularea unei datorii istorice, care a dus, în 2010, la poprirea contului SRTv deschis la BCR. La finele anului 2012, debitul restant al SRTv către CNC s-a ridicat la valoarea totală de 28.617.584 lei. În vederea evitării popririi şi a celorlalte conturi de către CNC, s-au demarat negocieri pentru eşalonarea plăţilor”, se mai spune în raport.

Pe de altă parte, TVR avea şi alte datorii la 31 decembrie: salarii datorate personalului (4 milioane de lei), datorii faţă de bugetul asigurărilor sociale (158,5 milioane de lei), TVA (75 milioane de lei), datorii faţă de bugetul fondurilor speciale (29,9 milioane de lei), credit pe termen scurt (29,8 milioane de lei).

Totodată, datoria fiscală înregistrată la 31 decembrie – în sumă totală de 380.670.427 lei – a fost eşalonată la plata pe 7 ani de către ANAF, se mai spune în raport.

În raport se mai spune că, la 31 decembrie, SRTv avea următoarele angajamente bancare: un credit bancar pe termen scurt la RBS în valoare de 5 milioane de euro, pentru licenţa de difuzare a Campionatului European de Fotbal, UEFA, şi o linie de credit de 8.000.000 lei (utilizată integral), pentru acoperirea deficitului de cash-flow la BRD.

“Începând cu septembrie, lunar, SRTv a început rambursarea creditului acordat de către RBS (în urma executării scrisorii de garanţie de către UEFA), plătind regulat 1.000.000 euro rata şi 60.000 de euro dobânda aferentă. În vederea menţinerii unui flux de numerar pozitiv, TVR a început demersuri pentru contractarea unui credit bancar, în valoare de aproximativ 20.000.000 euro, având ca destinaţie: finanţarea activităţii curente, refinanţarea creditelor bancare existente şi plata datoriilor comerciale”, se spune în raport.

Potrivit unor Hotărâri ale Consiliului de Administraţie al TVR din 28 martie, publicate pe site-ul televiziunii publice, SRTv va accesa împrumuturi de la Raiffeisen Bank şi BCR în sumă totală de 95,5 milioane de lei (aproximativ 21,8 milioane de euro, la cursul de miercuri al Băncii Naţionale a României, n.r.). Claudiu Săftoiu, preşedintele – director general al TVR, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că semnarea contractelor va fi realizată în următoarea perioadă.

Pe de altă parte, creanţele SRTv erau, la 31 decembrie, în sumă de 88.856.069 lei, din care: clienţi – 69.223.993 lei (clienţi din publicitate: 10.140.100 lei, taxa TV: 16.454.077 lei, taxa TV creanţe restante: 23.723.856 lei etc.) şi alte creanţe – 35.638.142 lei (dubvenţii pentru investiţii: 13.740.656 lei şi debitori diverşi: 20.752.556 lei).

La sfârşitul anului 2012, disponibilităţile băneşti în conturile TVR au fost de 12.348.096,95 lei, se mai spune în raport.

“Măsurile luate în vederea reducerii cheltuielilor au făcut ca, în ultimele luni ale anului 2012, contul de profit şi pierdere să se închidă pe sold pozitiv, înregistrându-se un profit. Rezultatul nefavorabil din luna decembrie este cauzat în mare parte de provizioanele pentru riscuri în valoare de 28.035.674,83 lei aferente problemelor generate de perioadele anterioare, provizioane pentru concedii de odihnă neefectuate în 2012 şi pentru primele de vacanţă neacordate în 2012 (conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare) din cauza unui cash flow negativ”, se spune în raport.

În urma analizelor efectuate, printre cauzele care au influenţat declinul economic al SRTv, anterior preluării mandatului actualei administraţii, au mai fost identificate: asumarea de obligaţii contractuale în anii anteriori, cu impact semnificativ negativ atât asupra rezultatelor financiare, cât şi asupra posibilitãţilor de platã (de exemplu pentru drepturi de difuzare de filme, producţii, licenţe sportive); realizarea unor emisiuni bugetofage; angajarea a numeroase contracte de drepturi de autor, multe dintre ele costisitoare, comparativ cu veniturile salariale medii din SRTv.

Conform raportului, în cea de-a doua parte a anului 2012, actuala adminstraţie a făcut demersuri “pentru identificarea, verificarea, găsirea de soluţii şi punerea lor în aplicare pentru deblocarea situaţiei financiare a SRTv: renegocierea sau reeşalonarea la plată a contractelor, rezilierea contractelor de drepturi de autor (în proporţie de aproximativ 80%), stoparea producţiei de emisiuni cu bugete uriaşe şi care nu înregistrau audienţe care să justifice investiţiile etc.”.

Programul de redresare economică a SRTv continuă în prezent în baza Legii de aprobare a OUG numărul 33/2012, care prevede reeşalonarea, pe o perioadă de 7 ani, a datoriilor fiscale acumulate de TVR. Legea a fost publicată pe 2 aprilie în Monitorul Oficial.

Potrivit Legii nr. 41/ 1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune, raportul anual şi contul de execuţie bugetară trebuie depuse până la data de 15 aprilie a anului următor şi, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, vor fi supuse dezbaterii şi aprobării celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administraţie respectiv, se mai spune în Legea 41.

Raportul de activitate al TVR pe 2011 a fost respins, pe 12 iunie 2012, de plenul Parlamentului, votul negativ al parlamentarilor echivalând cu demiterea Consiliului de Administraţie al SRTv, în frunte cu Alexandru Lăzescu.

După demiterea lui Alexandru Lăzescu, conducerea TVR a fost preluată de un director general interimar (Radu Călin Cristea, n.r.). În iulie 2012, Parlamentul l-a numit pe Claudiu Săftoiu în funcţia de preşedinte-director general al TVR.

Cele mai citite

Firea anunță că PSD București îi susține candidatura la Primăria Capitalei

Gabriela Firea a anunţat că Biroul permanent al PSD Bucureşti a decis, prin vot în unanimitate, să susţină candidatura sa pentru Primăria Capitalei."Mulţumesc colegilor...

Uniunea Europeană impune reguli pentru publicitatea politică online

Parlamentul European a adoptat marți noi reguli în domeniul publicității politice, într-un efort de a proteja cetățenii UE de interferențe străine și dezinformare....

Ucraina avertizează că Rusia va dezinforma masiv în perioada următoare

Declarația făcută de Comitetul de Informații subliniază faptul că Rusia va încerca, prin intermediul acestei campanii de dezinformare, să întrerupă mobilizarea ucraineană, să răspândească...
Ultima oră
Pe aceeași temă