5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialAdrian Năstase: Nicio faptă de-a mea nu se prescrie, conform regulilor DNA

Adrian Năstase: Nicio faptă de-a mea nu se prescrie, conform regulilor DNA

Fostul premier Adrian Năstase – judecat alături de soţia sa, Dana, în dosarul „Zambaccian” privind importurile din China – a declarat luni, la ICCJ, că nicio faptă a sa nu se prescrie, potrivit regulilor DNA, informează Mediafax.

Adrian Năstase şi soţia sa, însoţiţi de cei doi fii ai lor, au participat, luni, la dezbaterile din recursul dosarului. După finalizarea acestora, întrebat în legătură cu termenul de prescripţie a faptelor din acest caz, Năstase a arătat că „nicio faptă de-a mea nu se prescrie, conform regulilor DNA”.

„În ceea ce mă priveşte, nicio faptă de-a mea nu se prescrie, potrivit regulilor DNA. Ţin să vă amintesc că a fost modificată şi regula prescripţiei speciale din Codul penal, care a căpătat altă interpretare din partea ICCJ, eliminându-se perioada în care o cerere de neconstituţionalitate s-a aflat la CCR, pentru evitarea invocării prescripţiei speciale în cele două dosare penale (Zambaccian şi Trofeul Calităţii – n.r.)”, a spus Năstase.

Fostul premier a arătat că aşteaptă cu încredere o soluţie de achitare, arătând că, în opinia sa, dosarul „Zambaccian” poate fi folosit şi la „o remodelare” a unora dintre regulile de procedură.

„Probabil că studenţii de la Drept ar fi fost încântaţi să participe azi, procesul meu va folosi la o remodelare a unora dintre regulile de procedură şi a unor practici din jurisprudenţă. Vorbim despre participarea la şedinţa secretă de recuzare – s-a întâmplat pentru prima oară, astăzi, la instanţa supremă, când părţile au putut participa la o astel de şedinţă şi au putut pune concluzii, rezultatul fiind o soluţie de 3 la 2, ceea ce denotă că cererea a fost argumentată şi fundamentată”, a mai arătat Năstase.

Întrebat cum vede iniţiativa judecătorilor de a-i reaudia pe martorii Cristina Popa şi Ioan Păun, Năstase s-a arătat mulţumit în sensul că „instanţa trebuie să-şi formeze propria părere în legătură cu afirmaţiile acestora”.

Referitor la declaraţia pe care urmează să o dea în septembrie Dana Năstase, fostul premier a arătat că aceasta este pregătită să facă o declaraţie completă în faţa judecătorilor, menţionând că, la termenul de luni, a părut puţin obosită, din cauza spaţiului mic şi a căldurii din sala de judecată.

Instanţa supremă a amânat luni pentru 9 septembrie judecarea recursurilor făcute în dosarul „Zambaccian” şi a stabilit ca la acest termen să fie audiaţi soţii Adrian şi Dana Năstase, Irina Jianu şi martorii Cristina Popa şi Ioan Păun.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă