Universitatea Bucureşti a reziliat contractul profesorului universitar Adrian Năstase pentru că acesta a fost condamnat definitiv pentru corupţie, notează Gândul.
„Conform legislaţiei muncii din România, contractul de muncă al unei persoane încetează atunci când aceasta este arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau când suferă o condamnare printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă”, motivează Universitatea Bucureşti.
Adrian Năstase a activat ca profesor în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.
Reprezentanţii facultăţii au precizat că Năstase nu mai predă la Drept. Aceleaşi surse au precizat că nu există nici o intenţie pentru a-l invita pe Năstase să le conferenţieze studenţilor la Drept.
Cu toate acestea, Adrian Năstase încă se prezintă cu titlul de profesor universitar. Pe propria pagină de Internet, Năstase spune că încă este profesor la Facultatea de Drept.
”Adrian Năstase are o cariera universitară de peste trei decenii, la catedre din ţară şi de peste hotare. Activitatea didactică a lui Adrian Năstase este impresionantă. Din 1990 face parte din echipa didactică a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, precum şi a universităţilor „Dimitrie Cantemir” şi „Titu Maiorescu”, iar din 1994, este profesor asociat la Universitatea Pantheon Sorbonne din Paris”, spune Năstase în autobiografia de pe site.
Citeşte şi: Adrian Năstase: Nicio faptă de-a mea nu se prescrie, conform regulilor DNA