6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Academiei Oamenilor de Știință din România, sponsorizată de bugetul de stat:...

Preşedintele Academiei Oamenilor de Știință din România, sponsorizată de bugetul de stat: De zece ani, nu l-am văzut niciodată pe Ion Iliescu pe aici

În pofida numelui, Academia Oamenilor de Știință din România nu are bani pentru cercetare. Toate fondurile primite de la buget – în valoare de peste 7 milioane de lei – sunt alocate pentru plata salariilor și indemnizațiilor.

Înființată în perioada interbelică, reglementată în perioada comunistă și reînființată, în urmă cu zece ani, Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) are, printre membrii săi, o serie de oameni politici: Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, Ecaterina Andronescu, Nicolae Robu, Valeriu Tabără, Anghel Stanciu, dar și înalte fețe bisericești arhiepiscopii Nifon sau Teodosie.

Actualul preşedinte de onoare, dar și vicepreședintele instituției – Vasile Cândea, respectiv Ion Basgan – au fost parlamentari. Cei doi au fost inițiatorii Legii 31 din 2007 prin care Academia Oamenilor de Ştiinţă a devenit, din ONG, instituţie de interes public.

Președintele instituției, Adrian-Alexandru Badea, ne-a precizat, într-un interviu, că activitatea AOSR este paralizată, iar centrul de cercetări avansate a fost desființat. Activitatea AOSR se canalizează pe evenimente, simpozioane, sesiuni, întruniri, dar și pe activități individuale ale membrilor săi.

„România liberă“: Cum a fost alcătuit bugetul AOSR pe 2017?

Adrian-Alexandru Badea: Bugetul este de 7,1 milioane de lei. Suma de 1,3 milioane reprezintă salariile personalului de sprijin, pentru care avem o schemă de 56 de oameni. Peste 40 de posturi sunt ocupate. Suma de 5,2 milioane de lei reprezintă indemnizațiile membrilor AOSR. Membrii titulari primesc o indemnizație brută de 2.000 de lei, membrii corespondenți de 1.400 de lei, iar membri de onoare 1.000 de lei. Membrii prezidiului au cu 20% mai mult. Indemnizațiile reprezintă cea mai mare parte din buget. Este vorba de 500.000 de lei pe lună.

 

Care este bugetul alocat pentru cercetare-dezvoltare?
Foarte mic. Anul acesta am avut alocați 516 mii de lei. Asta pentru că noi suntem finanțați, sută la sută, de la bugetul de stat. Și dacă bugetul spune că nu sunt bani, asta e. Sunt oameni care nu depun eforturi foarte mari în cadrul Academiei, pentru că sunt în vârstă, sunt bolnavi. Și la noi vârsta medie este de peste 70 de ani. Academiile, în toată lumea, sunt instituții de consacrare, cu oameni care au făcut ceva în viața lor, ajunși, spre pensie. Ei sunt primiți într-un astfel de for.

Există, totuși, un Centru de cercetări avansate…
Practic, l-am desființat, pentru că nu mai are cu ce să funcționeze. Banii -care veneau pe proiectele de cercetare, adică venituri proprii, se duceau direct la bugetul de stat. În aceste condiții, nu puteam plăti oamenii implicați în aceste proiecte. De doi ani, în Legea bugetului de stat scrie că nu avem dreptul să încasăm nimic pentru că toți banii atrași se varsă direct la bugetul de stat. La minister, mi s-a spus că singura soluție este aceea de a ne face un Institut de Cercetări, pe persoană juridică. Am făcut actele și le-am depus la Ministerul Cercetării. Centrul de Cercetări Avansate va fi transformat în institut. 

Care sunt dotările Centrului?
Noi avem 80 de calculatoare și laptopuri. Eu spun că sunt chiar prea multe. Nu cred că există un membru al nostru care să aibă nevoie de un laptop. Noi avem membri asociați persoane fizice și juridice. Avem asociați, persoane juridice, diverse universități. Facem cercetările împreună, pentru că membrii noștri provin din aceste universități.

Care sunt criteriile de admitere în AOSR?
Evaluarea candidaților ține seama de vizibilitatea lor științifică, de numărul de citări pe Google Scholar, de ce au făcut în viață. Dosarul conție un cv lung, un cv scurt, un memoriu de activitate, copii ale diplomelor, fotografii, lista completă de lucrări, cărți, brevete, recomandările unor membri. După întocmirea acestui dosar, prezidiul îl analizea-ză. La înființare (după Revoluție – n.red.), în Academia Oamenilor de Știință din România s-au selectat vreo 60 de membri titulari.

Cum a ajuns Iliescu membru al Academiei?
Domnul Iliescu a fost membru fondator. De zece ani, de când sunt membru titular al AOSR, nu l-am văzut niciodată pe Iliescu pe aici. Eu nu îl pot scoate pe Iliescu dintre membrii fondatori. Își poate pierde această calitate doar dacă moare, sau își dă demisia. Este în categoria membrilor de onoare. El nu ia bani de la AOSR.

Teodor Meleșcanu…
Este membru de onoare. De câte ori l-am  văzut pe Iliescu, de tot atâtea ori l-am văzut și pe Meleșcanu pe aici. Adică, niciodată. Nu pot fi dați afară. Nici el nu primește vreun ban. Domnul Ion Cristoiu este membru onorific. A venit o singură dată, acum vreo opt ani, și de atunci nu a mai venit niciodată. Deși el ar mai putea trece pe aici, pentru că tot timpul stă prin biblioteci, scrie. Nici el nu primește indemnizație.

Domnul Nicolae Robu este în AOSR.
Domnul Robu este un om de mare valoare. Este un specialist în informatică și calculatoare.

Doamna Ecaterina -Andronescu…
Pe dânsa o văd în fiecare săptămână. Dânsa e șefa Secției de Chimie a AOSR. 

Dânsa e șefa Comisiei de învățământ din Senat, AOSR primește bani de la buget. Nu e un conflict de interese?
Nu. Dânsa este un om de mare valoare științifică. Dintre toți cei care au mușcat-o nu am auzit să facă rău cuiva. Ce face dânsa la partid nu mă interesează. În afară de cei pe care i-ați -enumerat, politician mai este Valeriu Tabără, un profesor de mare valoare. Vine o dată pe an, când avem Adunarea Generală. 

Dar PS Teodosie, care este urmărit penal?
Este membru fondator al AOSR. L-ați ascultat vreodată pe Înalt Preasfinția Sa? Este un cărturar extraordinar. Pe mine nu mă interesează ce face ca mitropolit, ci ca om de știință. Am făcut, acum trei luni, un simpozion despre Eminescu și tematica a fost „Luceafărul“. A fost un moment de înălțare culturală și științifică. Teodosie a vorbit despre filonul teologic în „Luceafărul“. Am stat ca la dentist și l-am -ascultat. Are o carismă, când vorbește, o face cu miez. Științific și ca teolog, jos pălăria. 

A fost acuzat că a luat șpagă…
Auziți… dânsul e avut, are o mașină ca un tanc, are și elicopter, parcă. Se duce la Arini cu el, unde a făcut un centru religios de tratamente, în Suceava. Mă îndoiesc că se bucura la 100 de euro. Eu vreau să vă spun… până ies un pic din cameră, dumneavoastră puneți un plic printre cărți. Și apoi, vine unul și îl descoperă…

Poate fi o înscenare?
Eu nu sunt judecător  sau procuror, eu sunt inginer. Inginerii au simțul măsurii, așa spunea cel mai prestigios inginer-politician, care a fost Brătianu. Noi mai avem și alte fețe bisericești în AOSR… Nifon, care este ministru de externe al Bisericii. Răspunde de relațiile externe. 

În 2010, Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, susținea că „a apărut o Academie a Oamenilor de Știință care este o construcție strict politică, pentru că ea nu se bazează pe o selecție corectă de valori“. 
Eugen Simion s-a lansat în umbra lui Iliescu, după care s-a supărat. Eu nu am făcut politică, deși au venit toate partidele să îmi ofere slujbe. Când s-a înființat AOSR, dânsul a participat din partea Academiei Române. După care s-a răzgândit și a spus că nu suntem valo-roși. Uitați-vă câte citări are domnul Eugen Simion. Vă arăt alți umaniști care au mii de citări. Între timp, cred că i-a mai trecut.    

Care a fost istoria cu Băsescu?
Președinte AOSR era atunci reputatul medic Vasile Cândea. A zis că, dacă Iliescu este membru, să îl facem și pe Băsescu membru onorific. Băsescu era președinte în funcție. S-a votat această propunere. În acea Adunare Generală, în care s-a votat propunerea, a fost singura dată când a fost prezent maestrul Ion Cristoiu. Și Cristoiu a zis: Iată o știre. S-a dus și a scris-o: Băsescu devine academician. În primul rând, titulatura de academician este doar pentru membrii titulari ai Academiei Române. -Membrii AOSR nu sunt academicieni. Propunerea, probabil, a ajuns doar la consilierii lui Băsescu. În final, a -căzut.    

CV. Un inginer școlit la Moscova, la conducerea AOSR
Adrian Badea este absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti, Facultatea de Energetică, în anul 1968. În anul 1973, la Institutul Energetic din Moscova obține titlul de doctor inginer. Din anul 1993 este conducător de doctorat, calitate în care a îndrumat şi coordonat peste 30 doctori în ştiințe. A publicat peste 80 de articole în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale, dintre care 32 sunt cotate ISI.

ISTORIE. Pod peste trei regimuri
Președintele Adrian Badea susține că sunt continuatoarii Academiei de Ştiinţe din România. La 11 martie 1935, la iniţiativa a 26 de oameni de ştiinţă, s-a constituit, „de facto”, asociaţia ştiinţifică Academia de Ştiinţe din România. ASR se desființa în 1948. Preşedintele Academiei Române, academicianul Traian Săvulescu, a organizat la 23 martie 1956 şedinţa de constituire a Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOS), ca un gest reparator faţă de desfiinţarea ASR în 1948.

Adoptarea denumirii de “Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR)” a fost aprobată de adunarea generală a AOSR din 22-24 mai 1996, care s-a desfăşurat sub denumirea de “Congresul I AOSR”. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a funcţionat ca ONG până la apariţia Legii 31/2007, când a devenit instituţie de interes public. AOSR are în componenţa sa 40 de membri de onoare, 133 de membri titulari, 65 de membri corespondenţi. 

MONUMENT. Sediul, din partea Primăriei
AOSR a primit, anul acesta, un nou sediu de la Primăria București, dat fiind că actualul a fost revendicat. “Noul sediu se află în ruină și, mai grav, este un monument istoric, construit în anul 1890. Clădirea aparține -Domeniului Public al Statului. Imobilul ne-a fost pus la -dispoziție de Consiliul General al -Municipiului -București. Condiția a fost aceea de a-l repara. Noi alți bani, în afară de ceea ce ne dă statul, de la buget, nu avem”, a explicat președintele instituției, -Adrian-Alexandru Badea.

Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă