Aderarea, pe mana corigentilor

Aproape jumatate dintre romani nu au acces la apa curenta sau sisteme de colectare a deseurilor. Aproximativ 50% din drumurile publice sunt nepavate, iar majoritatea celor pavate sunt, eufemistic spus, intr-o stare neacceptabila. In aceeasi situatie sunt zeci de poduri rutiere sau de cale ferata, diguri sau baraje de regularizare a raurilor. Pentru multi dintre cei 1.300.000 de someri, munca in strainatate pare sa fie singura solutie. Iar pentru micii intreprinzatori, care doresc sa deschida sau sa extinda o afacere, creditele nu numai ca sunt greu de obtinut, dar sunt si greu de suportat. Aceasta este realitatea, o realitate care nu poate fi schimbata decat prin dezvoltare. Conform statisticilor, Romania va primi in perioada 2007-2013 de la Uniunea Europeana aproape 30 miliarde euro prin fonduri structurale si de coeziune. Fapt care, probabil, poate fi considerat una dintre cele mai mari provocari pentru administratia romaneasca.
Intrebarea care sta pe buzele tuturor este daca vom reusi sa cheltuim acesti bani. Raspunsul este greu de dat, dar poate fi, cel putin, intuit. Hartia de turnesol este tocmai gradul de absorbtie a fondurilor de preaderare, PHARE, SAPARD si ISPA. Cu primele doua, lucrurile nu stau tocmai rau. Nu stau nici foarte bine. De exemplu, din PHARE am pierdut, nepermis, la sfarsitul anului trecut, o treime din fondurile alocate in 2004-2005, dintr-un program destinat reintegrarii somerilor si perfectionarii angajatilor. Cu SAPARD-ul, chiar daca in 2005 absorbtia a fost de 100%, avem probleme cu proiectele din anii anteriori, fapt care scade punctajul per total. In ceea ce priveste componenta ISPA, cea pentru reabilitarea infrastructurii de transporturi si mediu, lucrurile, desi par sa se fi revigorat, stau foarte rau. Anul trecut, in octombrie, gradul de absorbtie era de 19%, iar acum a coborat la 11%. Exista explicatii obiective, fara doar si poate, dar ele nu folosesc prea mult in conditiile in care avem nevoie de o eficacitate maxima in a cheltui banii europeni.
Din pacate, o radiografie a slabei capacitati de absorbtie a fondurilor comunitare arata ca nu exista o singura cauza, care, odata indepartata, ar rezolva problemele. Exista un intreg complex care tine de generarea practica a proiectelor, de resursele umane sau de schimbarile institutionale. Ca atare, viitorul nu arata bine. Si asta pentru ca nici absorbtia nu este totul, nu este sfarsitul povestii. De exemplu, comunitatile locale au datoria sa si intretina drumurile odata construite. Au bani pentru asa ceva? Raspunsul este ca trebuie sa aiba, fiindca peste doi ani va veni din nou Uniunea Europeana si va controla indeplinirea angajamentelor din contract, care contine si o clauza de intretinere. Daca se observa gropi, banii se iau inapoi fara comentarii.
Iata ca, pe ultima suta de metri, Guvernul a creat un grup permanent de lucru cu societatea civila, partidele politice, mediul academic si mass-media pentru a stabili modul de administrare a fondurilor europene. A intocmit si un plan de actiune care urmareste, in cateva cuvinte, pregatirea unui portofoliu consistent de proiecte, asigurarea eficientei institutionale la nivelul administratiei si intensificarea campaniilor de informare. Pana aici toate par bune si frumoase. Problema este ca persoana abilitata sa coordoneze acest mega-comitet este tocmai dl Sebastian Vladescu, ministrul de Finante. Adica unul dintre primii corigenti ai tarii in materie de aderare, cel cu steguletul rosu pentru intarzierea sistemului de raportare a TVA. Daca pe Finante, propriul sau domeniu, nu a reusit sa duca la bun sfarsit ceea ce avea de indeplinit, cum va reusi sa coordoneze una dintre cele mai mari actiuni in care a fost implicata vreodata Romania? Este trist ceea ce se intampla, iar timpul curge in defavoarea noastra.