Intelectualul polonez Adam Burakowski explică o parte a mecanismului care a dus la prăbuşirea comunismului în Europa Centrală şi de Est.
Politologul polonez Adam Burakowski este un vorbitor excelent de limba română şi a publicat în ţara noastră o serie de cărţi şi de articole, în care a disecat procesul de prăbuşire a regimului comunist. Împreună cu alţi doi politologi polonezi, Pawel Ukielski şi Aleksander Gubrynowicz, a publicat o carte intitulată „1989 – Toamna naţiunilor”, în care cei trei autori investighează transformările produse în şase ţări din Europa Centrală şi de Est după revoluţiile anticomuniste. România liberă va publica, în serial, interviurile cu cei trei autori polonezi.
Care este ideea de bază de la care aţi pornit în scrierea cărţii „1989 – Toamna naţiunilor”?
Adam Burakowski: Cartea intitulată „1989 – Toamna naţiunilor” este o descriere a evenimentelor care au dus la prăbuşirea comunismului în ţările Europei Centrale şi de Est. Sunt descrise şase ţări: Republica Democrată Germană, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România şi Bulgaria. Am descris natura comunismului în fiecare ţară, momentul prăbuşirii şi ceea ce a urmat. Mă refer la memoriile comune, la ceea ce s-a întâmplat cu ideea comunistă şi cu foştii comunişti, cum îşi petrec ei viaţa în lumea schimbată. Şi pentru cititorul român, mi se pare că cel mai important lucru este comparaţia între ceea ce s-a întâmplat în România şi ceea ce s-a întâmplat în alte ţări, pentru că am dedicat multă atenţie naturii evenimentelor. Am vrut să lămurim acest proces pentru toţi cititorii, pentru că aceasta nu e o carte sută la sută ştiinţifică. E o carte mai populară, mai uşoară.
Vreau să vă întreb cum vedeţi dumneavoastră, cum descrieţi în această carte evoluţia elitei comuniste din România după anul 1989? Care este viziunea dumneavoastră?
A.B.: Am descris aceste lucruri cu referire la toate ţările. În opinia noastră, cea mai profundă cauză a prăbuşirii comunismului a fost cea economică. Închipuiţi-vă că în anii 1980, un ministru dintr-un guvern comunist trăia la un nivel comparabil cu cel al unui muncitor calificat din Franţa. Reprezentanţii elitelor comuniste ştiau cel mai bine că acest sistem, inventat de Marx, este ineficient din punct de vedere economic. Din cauza aceasta, după prbuşirea comunismului, ei au făcut eforturi foarte mari ca să îşi îmbunătăţească starea economică. Foştii comunişti erau foarte atenţi în ceea ce priveşte viaţa economică a fiecărei ţări, iar foştii comunişti şi foştii comunişti au intrat în lumea afacerilor şi unii dintre ei au câştigat bani mulţi.
Asemănări între cazul polonez şi cel românesc
Care sunt similarităţile dintre cazul Poloniei şi cel al României în 1989 şi ceea ce a urmat apoi?
A.B.: Ce este foarte similar este punctul din care am pornit. Mă refer la sistemul totalitar comunist, criminal, în care nu exista proprietate privată. Şi ne împărtăşim şi un ţel comun, pentru că amândouă ţările sunt acum în Uniunea Europeană şi de împărtăşim un destin comun în Uniune. Şi asta pentru că poziţia noastră, a Poloniei, şi poziţia voastră, a României, sunt foarte asemănătoare în ceea ce priveşte, de pildă, tratamentul din partea politicienilor din Vest. Uniunea Europeană poate să fie o platformă de cooperare între ţările noastre. Din punctul meu de vedere, pentru că eu mă ocup şi cu proiecte europene, pot să spun că am văzut mai multe cazuri de cooperare între ţările din Europa Centrală şi de Est, inclusiv între România şi Polonia şi, în acest caz, eram mai puternici decât cei din Vest, pentru că unitatea în scopuri şi cooperarea între naţiunile noastre dă o valoare în plus.
Ceauşescu, convins sincer de faptul că sistemul comunist era cel mai bun
Dar există şi diferenţe destul de mari între ceea ce s-a întâmplat în Polonia şi în România, pentru că erau, totuşi, regimuri dictatoriale diferite. Adică, în Polonia aveaţi o societate civilă puternică, cu sindicatul Solidaritatea şi cu Biserica Catolică ce s-a opus comunismului, pe când în România, după rezistenţa armată din primii ani de după instaurarea comunismului – un deceniu de rezistenţă armată în munţi – societatea civilă a fost distrusă, Biserica Ortodoxă a acceptat să coopereze cu statul comunist şi erau mult mai puţin dezvoltate reflexele de opoziţie, reflexele democratice ale românilor.
Cum s-au reflectat aceste diferenţe în parcursul ulterior al celor două ţări?
A.B.: În primul rând aş vrea să spun că nu putem să îl considerăm pe Jaruzelski (Wojciech Jaruzelski – general comunist, care a instaurat regimul marţial în Polonia, figură care a fost în acelaşi timp prototipul liderului bolşevic şi al dictatorului militar) ca un om paşnic. Dimpotrivă, era un dictator sângeros. Sistemul introdus de el, după instaurarea legii marţiale, care a fost introdusă în Polonia în anul 1981, a fost criminal. Au fost omorâţi mai mulţi oameni şi el, pur şi simplu, el nu credea în comunism ca idee. Şi asta era diferenţa cea mai mare între Jaruzelski şi Ceauşescu. Mi se pare că Ceauşescu, pur şi simplu, credea în comunism. Şi din cauza asta nu voia să schimbe sistemul, nu voia să facă nici o liberalizare. Iar Jaruzelski, care era soldat, credea mai mult în puterea pură. Şi asta nu depinde de un sistem, ci de putere în sine. Dar Ceauşescu era convins că sistemul comunist era cel mai bun pe care l-a inventat omenirea.
