Primul film din serie, "Ocean’s Eleven", a rezultat mai degraba dintr-o suprapunere de coincidente si intamplari favorabile productiei, incepand mai ales cu lista spectaculoasa de actori si terminand cu alte detalii, mai neinsemnate.
Asadar, "Ocean’s Eleven" a fost ok, era mai film decat cel ce avea sa-i urmeze. "Ocean’s Twelve", in mod fatidic, a existat pentru ca oamenii si-au dat seama ca este foarte tare sa faci un film cu prietenii tai. Iar acest al doilea film din serie a fost cel mai ostentativ din punctul asta de vedere, avand marea problema de a fi, in mod evident, o productie facuta doar ca sa se antureze respectivii. si asa ajungem la recomandarea TV din aceasta saptamana, ultima (sau cea mai recenta, dupa cum le sta in obicei) pelicula din serie. La "Ocean’s Thirteen" balanta aceea dintre prieteni care profita de pretextul unui film ca sa se mai intalneasca la o sueta pe platouri si filmul insusi reuseste sa fie echilibrata. Pentru ca aici este asumata motivatia reala pentru realizarea acestui film: ei, actorii, sunt acolo ca sa se simta bine. Filmul e ca un produs colateral al acestei reuniuni. Ceea ce poate sa te deranjeze sau nu, dar pana la urma e destul de amuzant sa-i vezi pe Brad Pitt, George Clooney, Don Cheadle si Matt Damon inghiontindu-se pe acelasi ecran.