» Actorul Will Ferell debuteaza pe Broadway cu o comedie in care il intruchipeaza pe fostul presedinte american, "You’re welcome, America. A Final Night with George W. Bush", al carei scenariu e semnat de el insusi.
Dupa ce l-a interpretat ani de zile pe George W. Bush la "Saturday Night Live", comedianul Will Ferell face o escala pe Broadway cu o satira politica despre cel de-al 43-lea presedinte al Statelor Unite. Piesa, a carei premiera a avut loc joi, este regizata de Adam McKay, colaborator de cursa lunga al lui Farell si regizor al comediilor clasice ale lui Farell: "Un stirist legendar: Ron Burgundy" (2004), "Vitezomanu’ Ricky Bobby" (2006) si "Frati vitregi", unul din hiturile acestei veri. In "You’re welcome America. A Final Night with George W. Bush"/ "Cu placere, America. O ultima noapte cu George W. Bush" Ferell mai face o data dovada genului de arta, care i-a adus milioane de fani din intreaga lume: arta de a parea natang pentru distractie si profit, informeaza o cronica aparuta in New York Times, care ii reproseaza insa actorului ca intruchipeaza, fara subtilitate, un personaj cam prea natang.
George W. Bush, la varsta jocurilor
George W. Bush este portretizat ca un tip ingamfat si marunt, fara anvergura, infantil si deseori regresand la varsta jocurilor, dar mai ales captiv in convingerea suficienta ca incultura nu e un impediment pentru a face lucrurile sa mearga. El e, cu alte cuvinte, conducatorul tipic din comediile lui Ferell, fiindca, daca adolescentul portretizat de comedian in ultimul sau film, "Frati vitregi", ar fi transplantat in aceasta piesa de pe Broadway, el ar actiona in acelasi fel in care o face Bush aici.
Pe de alta parte, in timp ce Lyndon B. Johnson si Richard Nixon au inspirat piese pe tipar shakespearian, George W. Bush obtine o comedie despre prostia umana. Exagerand popularul arhetip al conducatorului lipsit de inteligenta (asa cum fac multi caricaturisti sau columnisti acizi din presa), Ferell il prezinta pe Bush la Casa Alba ca pe un ultim sequel din "Dumb and Dumber"/ "Tantalaul si gogomanul".
Fireste, piesa este puternic influentata de scheciurile de la "Saturday Night Live", iar piesa este o recreare pe lung a acestora. Spre deosebire de Sarah Palin a lui Tina Fey, George W. Bush a lui Ferell e mai putin o imitatie exacta cat o caricaturizare extrema a fostului presedinte, iar momentele de maxima prospetime din piesa sunt acelea cand comedianul creeaza sugestii suprarealiste care teleporteaza gafeurul sau personaj in eterul absurdului pur, noteaza Ben Brantley, cronicarul de la New York Times.
Exista un adevarat geniu comic manifestat in scene scanteietoare, cum ar fi cea in care Bush ajunge intr-o mina abandonata impreuna cu fratele si cu tatal lui, de unde sunt salvati de o Barbara Bush, in chip de erou homeric, sau cea de la o baza militara secreta din North Carolina, unde presedintele supervizeaza antrenamentul unor maimute care trag cu pusti cu sageti (cu scopul dublu de a distruge insurgentii irakieni si de a distra copii). Este o mostra inspirata de comedia stand-up, cand un comedian foloseste o logica rasucita pentru a aluneca intr-o lume bizara si inspaimantatoare care para mai adevarata decat realitatea.
Condoleezza Rice, in ipostaza de dansatoare la bar
Unele scene sunt insa inserate doar pentru efectul lor de soc, cum e aceea in care Bush vorbeste despre o idila homosexuala cu un barbat pe care l-a intalnit in timpul unei partide de sex in patru. Spectacolul include, astfel, o scena cu o proiectie foto reprezentand un penis despre care se spune ca ar apartine fostului presedinte. "Asta e ce numesc soc si veneratie", spune Ferell, aratand spre imagine.
Pe de alta parte, Farell nu se da la o parte de a exploata locuri comune despre Bush. "Scoate-ti ranjetul de pe fata, ma auzi?", spune comedianul unui spectator, "Am fost animator la Yale!". Spectacolul contine, de asemenea, glume referitoare la episodul "Freedom fries" (din cauza opozitiei puternice a Frantei la invazia in Irak, republicanii au inceput sa numeasca "french fries"/ "cartofii prajiti" "freedom fries") sau altele referitoare la Dick Cheney, infatisat ca un credincios pervers. si, desigur, nu puteau lipsi unul-doi pantofi aruncati inainte de finalul spectacolului.
Amuzante sunt si cateva diversiuni de vodevil, cum ar fi un agent secret dansator de breakdance sau Condoleezza Rice, in ipostaza de dansatoare la bara. Exista chiar, in traditia Mary Poppins, o intrare spre Rai. Rar, show-ul devine serios, atunci cand vorbeste despre consecintele razboiului din Irak sau cele ale uraganului Catrina.
Insa, in definitiv, aceasta productie e mai putin despre mostenirea lui Bush si mai mult despre o persoana comica. Dar, chiar daca nu este pe acelasi nivel cu filmele sale de top ("Blades of glory"/ "Taisul gloriei", "Vitezomanu’ Ricky Bobby"), spectacolul nu e rau deloc. Uneori, incheie Ben Bradley, e realmente amuzant, alteori, o plictiseala – "Am ras, am cascat".
