15.5 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSpecialActorul britanic Mel Smith a murit

Actorul britanic Mel Smith a murit

Actorul britanic de comedie Mel Smith, protagonistul unor seriale de mare succes din anii ’70-’80 şi celebru pentru colaborările sale cu Rowan Atkinson (“Mr. Bean”), a decedat vineri, în urma unui infarct miocardic, a anunţat agentul de presă al artistului, potrivit Mediafax.

 

Mel Smith, care a murit vineri, la vârsta de 60 de ani, a fost o sursă de inspiraţie pentru o generaţie de actori de comedie din Marea Britanie.

El a devenit celebru datorită show-urilor “Not The Nine O’clock News” şi “Alas Smith and Jones”, care s-au bucurat de o imensă popularitate în Marea Britanie. De asemenea, el este cunoscut şi ca regizor al filmelor “Bean – O comedie dezastru/ Bean” şi “The Tall Guy”, din distribuţia cărora a făcut parte actorul Rowan Atkinson, cunoscut pentru celebrul său personaj, Mr. Bean.

“Încă nu pot să cred că s-a întâmplat aşa ceva”, a declarat Griff Rhys Jones, partenerul lui Mel Smith din cele mai cunoscute show-uri TV în care a jucat regretatul artist.

“Pentru toţi cei care l-au cunoscut, Mel a fost o forţă. A fost un domn şi un erudit, un jucător şi un spirit”, a mai spus Griff Rhys Jones.

Cei doi au înfiinţat Talkback, o casă de producţie independentă care a realizat multe comedii de succes, între care şi seria “Ali G”, care l-a făcut celebru pe actorul Sacha Baron Cohen. Compania Talkback a fost preluată de Pearson TV în anul 2000, pentru 95 milioane de dolari.

“Contribuţia lui Mel Smith în domeniul comediei britanice nu poate fi supraevaluată”, a declarat Tony Hall, directorul general al BBC. “El a contribuit la definirea unui nou stil al comediei, începând cu sfârşitul anilor 1970 şi care continuă să influenţeze oamenii şi în prezent”, a mai spus Tony Hall.

Cele mai citite

Sindicaliștii Hidroenergetica amenință cu greva. Aceștia acuză implicarea politicului în companie

Sindicatul Național Hidroenergetica, membru al FNME, afiliată CNS Cartel ALFA, organizație sindicală reprezentând peste 80% din salariații Hidroserv, trage un semnal de alarmă asupra...

Meci nebun pe Arena Națională. FCSB, victorie la limită cu „lanterna roșie”

FCSB a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 3-2, pe teren propriu, într-un meci cu trei cartonașe roșii, și s-a distanțat la 10...

Centru de Resurse Juridice, un nou semnal de alarmă după ,,azilele groazei”

Cazul azilele groazei a scos la iveală faptul că seniorii țării sunt extrem de vulnerabili, iar legislația din țara noastră nu este suficientă și...
Ultima oră
Pe aceeași temă