Un eseu este textul prestigiosului scriitor maghiar Péter Nádas ce sta la baza spectacolului original conceput de regizorul László Bocsárdi, interpretat memorabil de Mihaela Teleoaca si Dragos Huluba.
Este o tragi-comedie, in care rasul se frange in fata luptei vesnice pentru descoperirea idealului in comunicare a indivizilor de sex opus. Teatrul de Comedie a inscris in repertoriu acest eseu, in cautarea innoirii formulei teatrale. Péter Nádas este un scriitor maghiar a carui valoare a fost recunoscuta international prin romanele, povestirile, nuvelele, eseurile si cele trei piese de teatru: "Curatenia" (1977), "Intalnirea" (1979) si "Inmormantarea" (1980). Autorul si-a dorit sa creeze un nou "mediu lingvistic" teatral, iar textul este insotit de indicatii amanuntite in privinta montarii scenice, a jocului actorilor, la fel cum obisnuia si Eugène Ionesco. In primele scene, "Inmormantarea" ne reaminteste de stilul lui Samuel Becket, ca apoi sa se dezvolte ca un eseu cu intentii filosofice. Evident, textul este neteatral. Intentia autorului ar fi de a arata ca in viata oamenii sunt actori, joaca sau traiesc sentimente de multe ori in contratimp dar intotdeauna si femeia si barbatul ajung la comunicarea prin dragoste. Oamenii traiesc in esenta cautarea ca actorii, si devin actori, inima a teatrului vietii. Personajele lui Péter Nádas sunt chiar Actrita si Actorul, apar la inceput precum Eva si Adam, devin apoi Ea si El. Transformarea lor se petrece in trei etape ale cautarii comunicarii. Interpretii, fiecare, dau viata, in principal, preocuparii pentru aceeasi tema, a cate doua personaje. Actorul cu palaria neagra pe cap, aminteste de Chaplin, este un claun ce se transforma in El, barbatul activ. Acelasi drum al duplicitatii il parcurge si Actrita, devenita Ea. In cautarea partenerului iubit, cei doi sunt intr-un continuu conflict, pana la moarte. Personajele "eseu" ale lui Péter Nádas vorbesc mai mult prin trupurile lor ce se atrag sau resping, nu numai erotic, ci in intentiile comunicarii gandului ce le obsedeaza.
Acest eseu te poate atrage timp de o ora si douazeci de minute prin vizualizarea sa spectaculoasa. Il urmaresti ca si cand ai privi un film cu dialogul intr-o limba necunoscuta, netradus, dar care te cucereste prin imagine si jocul actorilor, iti comunica ideea scenariului, fara sa mai aiba o mare importanta cuvantul. Vizualizarea cuceritoare a textului se datoreaza regizorului László Bocsárdi si interpretilor Mihaela Teleoaca si Dragos Huluba, ei realizand o performanta in rasturnarea "clasicelor" conventii teatrale. Cautarile apropierii personajelor pana la finalul "inmormantarii" in sicriele din fata spatiului de joc, a "papusilor" de sexe diferite, si a claunului simbol al lor, se petrec intr-un decor de un alb imaculat. Scenografia lui József Bartha da intentiilor de a ne trimite intr-o lume neutra. Sala Mica Studio a Teatrului de Comedie e toata alba, de la pereti pana la gradenele imbracate in alb. La intrare, spectatorii simbolic isi vor lua o imbracaminte alba pentru incaltari. Doar cei doi eroi poarta vesminte de clauni, insa intr-o culoare terna. In acest spatiu septic, Actorul si Actrita se misca mereu indrumati de Liviu Matei, miscarea lor fiind bogata in sensuri. Drumul cautarilor celor doi, cu maiestrie regizorul László Bocsárdi a urmarit sa fie trait sincer, cu tensiune, de interpreti. Spectacolul are o crestere gradata a tensiunii si provoaca interesul privitorului sa urmareasca atent expresia miscarii in dorinta de a descoperi in cele trei secvente,
cine pe cine reuseste sa convinga de iubirea sa, de nevoia disperata a comunicarii. Actrita pe actor, Ea pe El, sau El pe Ea?! László Bocsárdi este printre acei putini regizori care stiu ca nu devine credibil gandul sau asupra textului, decat daca actorii ii dau convingator viata, ei fiind "inima" spectacolului. Chiar daca textul este neteatral, el atrage prin memorabila evolutie a celor doi interpreti. Nu obisnuiesc sa fac trimiteri la celebritati cand analizez interpretarea unui actor. De asta data, evolutia de exceptie a Mihaelei Teleoaca te trimite uneori la emotia imaginii Giuliettei Masina in "La Strada". Aceasta actrita investeste incarcatura emotionala si parca ar avea trupul din plastilina. De la cel mai mic gest pana la tinuta adoptata in situatii diverse, prin jocul expresiv suplineste pana la urma necesitatea replicii explicative. Trece de la o stare la alta in cateva secunde, personajele sale scormonesc parca mereu in cautarea sigurantei existentei, si mereu sunt dezamagite. Mihaela Teleoaca nu concepe doar un personaj, ci intrupeaza spectaculos ideea poftei de comunicare, ca sprijin existential. Isi gaseste un partener pe masura in Dragos Huluba in care descoperim un alt actor decat interpretul de exceptie al teatrului nonverbal. Dragos Huluba practica acum, o alta cale a expresiei decat cea apreciata in "Recontres" spectacolul produs de Passe Partout D.P. Corpul sau vorbeste de la sine prin gesturi si expresii filigramat insa, concepute acum si intens traite interior. Cand intervin, tacerile, cei doi reusesc sa sugereze un dialog nuantat, ciudat interiorizat doar din priviri si miscari usoare. si Dragos Huluba configureaza cu spontaneitate existenta mai multor personaje, Actorul si Barbatul, dar si claunul din final. Mihaela Teleoaca si Dragos Huluba ofera remarcabile creatii iesite din matca obisnuitului expresiei teatrale.
"Inmormantarea" este un spectacol original, special insa, ce merita a fi vizionat pentru interpretarea cuceritoare a unui eseu, substantial ca idee, pus in pagina teatrala admirabil de regizor si actori.
ileana.lucaciu@romanialibera.ro
