9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialActori de cursă lungă...

Actori de cursă lungă…

Pe Alexandru Potocean, pe care îl priviţi pe co­perta acestui număr din „Timpul liber”, l-am văzut prima dată în filmul lui Cristi Puiu „Moartea domnului Lăzărescu”. Apoi, în roluri cu importanţă diversă, l-am mai văzut şi în „Hârtia va fi albastră”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „Nunta mută”, „Boogie” şi „Amintiri din Epoca de Aur 1 si 2″. Dacă facem nişte calcule, Potocean avea 19 ani când a jucat în primul său film, iar de atunci nu s-a oprit, marcând – cel puţin – anul si filmul. Următorul său film românesc, „Portretul luptătorului la tinereţe”, urmează să intre în cinematografele din România abia în octombrie. 
Însă Potocean a mai apărut şi în coproducţii internaţionale (cei de la MediaPro Pictures fiind implicaţi). Până acum pe ecrane a fost deja „Anaconda 4″ (un film care nu merită văzut, dar apariţia actorului trebuie totuşi notată). Până la finalul anului actorul va apărea încă în două filme „străine”, filme care promit poveşti mult mai interesante decât cea cu uriaşul şarpe ucigaş – „The Whistler­blower” şi „The Way Back”.  Într-un interviu realizat de Robert Bălan, Potocean ne povesteşte despre cum este să joci alături de nume mare ale cinematografiei mondiale, cât de mult contează aceste roluri pentru cariera sa… dar şi despre cealaltă dragoste a lui – scena teatrului – unde este la fel de bine primit ca şi pe ecrane. 

Chiar în ziua în care acest
supliment apare – 5 august – se împlinesc 48 de ani de la moartea actriţei Marilyn Monroe. Când am rugat-o pe Cristiana Moisescu să realizeze un material despre viaţa celebrei actriţe nu i-am dat nici o indicaţie clară despre cum mi-aş dori să fie construit materialul. Când am primit textul, am rămas uimit – o scrisoare adresată direct actriţei de către redactorul nostru. Un text viu şi uşor de citit, care vă poartă prin cele mai importante momente din viaţa lui Marilyn. Şi pentru că vorbesc de scrisori şi Marilyn, editura americană Farrar, Straus & Giroux va lansa în octombrie o nouă carte dedicată actriţei, carte care va cuprinde o serie din scrisorile vedetei (nepublicate încă), fie scrise de mână, fie la maşina de scris, dar şi o serie de fotografii inedite care, şi ele, vor vedea pentru prima dată lumina tiparului.

La Festivalul OST MOUNTAIN FEST din acest weekend de la Buşteni vor merge: Cristian-Andrei Baclesanu (Bucureşti), Bogdan-Mircea Badea (Bucureşti) şi Marian Mlajiceanu (Buzău).

Cele mai citite

Tot ce trebuie să știi despre medicina integrativă și tratarea cancerului

Studiile recente realizate de Institutul Național de Cancer din Statele Unite arată că aproximativ 40% din populația globală va fi diagnosticată cu cancer la...

China îndeamnă companiile auto să suspendă expansiunea în Europa din cauza negocierilor fiscale

Autoritățile chineze le-au solicitat producătorilor auto din țară să suspende temporar planurile de expansiune în Europa, în așteptarea finalizării negocierilor privind taxele vamale impuse...

Tot ce trebuie să știi despre medicina integrativă și tratarea cancerului

Studiile recente realizate de Institutul Național de Cancer din Statele Unite arată că aproximativ 40% din populația globală va fi diagnosticată cu cancer la...
Ultima oră
Pe aceeași temă