Alexandru Poteca recicleaza obiecte ale societatii de consum, pe care le transforma in arta, iar titlurile lucrarilor sale contin o succinta istorie de amintiri personale legate de aceste obiecte. Expozitia sa de la Galeria Orizont alatura doua demersuri sculpturale de reconsiderare a continutului "dur", ideatic.
Scoase din circuitul consumului si expuse in vitrine, sculpturile-obiect sunt supuse unui proces accelerat de "muzeificare". Pentru a le oferi pretiozitate, ele sunt aduse la aceeasi materialitate de aur patinat. Aceasta uniformizare cromatica da totodata consistenta metalica formelor si le aduce din nou in stadiul de prototipuri. Alexandru Poteca parcurge in sens invers istoria obiectului serializat, redandu-i valoarea de unicat. Eseul sau sculptural investigheaza in fapt originea operei de arta. Iar titlurile lucrarilor imblanzesc cu putin umor acest demers cu miza teoretica conceptuala puternica. Discursul modern si apoi cel postmodern au parcurs aceasta dilema a intelesurilor reprezentarii continutului o data cu pictura lui Van Gogh ce reprezinta o pereche ultrabanala de bocanci.
Acolo, ca si aici, in cazul lucrarilor lui Poteca, distanta interpretativa intre receptor si experienta artistica se dezvaluie ca adevar. Lucrarile lui Poteca sunt prin descompunere alcatuite din idei care imbraca forme ale realitatii. In cazul celeilalte serii, Poteca lucreaza cu formele caligrafice ale cuvintelor ce devin volume tridimensionale. Spre exemplu, propozitia "Aceasta este o palarie", scrisa cu litere din cupru, prin tehnica electrolizei, capata pur si simplu forma tridimensionala a unei palarii. si exemplele pot continua cu cizme, torsuri de femeie si altele. Cu mijloacele de exprimare ale sculpturii, Poteca reconstruieste forma din cuvintele ce o definesc. Sculptura sa are o dubla intuitie constructiva: cea logocentrica, dar si cea spatiala.
Actualitatea imediata inspira sculptura lui Poteca, creata pe relatia forma-functie, structura-decoratie intr-un amestec de "ready made" si "arte povera".
