1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialACCIDENT în UNGARIA. Şoferul bulgar suspectat de producerea accidentului din Ungaria a...

ACCIDENT în UNGARIA. Şoferul bulgar suspectat de producerea accidentului din Ungaria a fost ARESTAT

ACCIDENT în UNGARIA. Poliţia ungară l-a arestat pe şoferul bulgar suspectat de producerea accidentului pe autostrada M5, la 25 de kilometri sud-est de Budapesta, în care au murit trei cetăţeni români, iar alţi şase sunt grav răniţi, a anunţat vineri seara poliţia pe site-ul său de Internet, transmite Mediafax.

Un camion de 42 de tone cu numere de înmatriculare bulgăreşti, care se îndrepta spre Budapesta, a intrat vineri dimineaţa în vehiculele oprite în coloană într-un ambuteiaj pe autostradă, fără urme de frânare. Coliziunea a implicat trei microbuze şi şase autoturisme, a declarat Ministerul ungar de Interne.

Treisprezece persoane au fost grav rănite, iar 14 au suferit răni uşoare, printre acestea numărându-se şi şoferul bulgar. Toţi răniţii, inclusiv din România, Bulgaria, Serbia şi Turcia sunt trataţi în trei spitale din Budapesta şi două din provincie.

Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter şi cel de Externe Janos Martonyi au transmis condoleanţe familiilor victimelor şi au asigurat partea română că Ungaria va face tot posibilul pentru a rezolva problemele legate de accident. Secretarul de stat pentru Sănătate, Miklos Szocska, a declarat că toţi răniţii primesc îngrijire medicală adecvată.

Vineri după-amiază, România a trimis un avion militar la Budapesta pentru a repatria răniţii.

Citeşte şi FOTO. Accident grav în Ungaria: Trei români au murit şi 18 sunt răniţi. DOI sunt copii

Cele mai citite

Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, despre o agendă europeană „ambițioasă”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis, luni, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, cu prilejul vizitei efectuate la...

Premierul Ciolacu, mesaj ferm la întâlnirea cu șeful NATO despre întărirea rolului Alianței în România

Premierul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit luni cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles. România joacă un rol regional extrem de important...

Coreea de Sud „foarte încrezătoare” că alianța cu SUA va prospera sub administrația lui Trump

Ministrul de Externe al Coreei de Sud, Cho Tae-yul, și-a exprimat încrederea fermă că alianța dintre Coreea de Sud și Statele Unite va continua...
Ultima oră
Pe aceeași temă