1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO: ACCIDENT în UNGARIA. Trei români au murit, iar alţi 18 au...

FOTO: ACCIDENT în UNGARIA. Trei români au murit, iar alţi 18 au fost răniţi într-un accident pe Autostrada M5

Poliţia ungară l-a arestat pe şoferul bulgar suspectat de producerea accidentului pe autostrada M5, la 25 de kilometri sud-est de Budapesta, în care au murit trei cetăţeni români, iar alţi şase sunt grav răniţi.

Şoferul bulgar suspectat de producerea accidentului din Ungaria a fost ARESTAT

Avionul militar care va aduce în România cei 11 răniţi implicaţi în accidentul din Ungaria care pot fi deocamdată transportaţi pleacă în curând de la Budapesta şi va ajunge în Capitală până la ora 00.00.

Arafat: Avionul cu răniţi va ajunge până la ora 00.00 în Bucureşti

Primii răniţi dintre cei implicaţi în accidentul din Ungaria care pot fi transportaţi, în unmăr de 11, vor fi aduşi la Bucureşti vineri noapte, urmând să fie analizată în continuare situaţia celorlalţi şapte, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu: 11 dintre răniţii, aduşi la Bucureşti vineri noapte

UPDATE. Avionul care îi va aduce pe răniţii din Ungaria în ţară a decolat de pe Baza Aeriana 90 Băneasa. Zborul durează aproximativ o oră şi jumătate.

CITIŢI ŞI: ACCIDENT UNGARIA: Echipa Ministerului Apărării este formată din doi comandori, un tehnician şi un paramedic

Raed Arafat spune că avionul este pregătit de decolare. Au fost aduse echipamente medicale. Echipa este formată din patru medici şi 7 asistenţi medicali. Autorităţile ungare sunt pregătite să-i primească pe medicii români.

CITIŢI ŞI: ACCIDENT UNGARIA: Preşedintele Traian Băsescu transmite condolenaţe victimelor accidentului

Avionul echipat pentru 18 persoane, inclusiv cu mai mult elocuri de terapie intensivă.

Brânduşa Predescu, purtător de cuvânt MAE: Ambasada României la Budapesta transmite că cei 18 răniţi se află la patru spitale în Ungaria. O singură persoană a fost rănită foarte grav. Aceasta a fost luată cu un elcopter şi dusă la un spital din Ungaria. Doi copii minori au fost răniţi uşor şi acum se află în afara oricărui pericol.

Şoferul de microbuz nu va fi cercetat pentru ucidere în cazul decesului celor trei pasageri.

CITIŢI ŞI: ACCIDENT în UNGARIA: Şoferul microbuzului românesc nu va fi anchetat pentru moartea celor trei pasageri, potrivit MAE

Accidentul a fost provocat de un tir cu numere de înmatriculare bulgăreşti care a intrat într-un şir de maşini care circulau regulamentar pe autostrada din Ungaria.

Accidentul a avut loc la ora 5.40.

Licenţa microbuzului românesc era în regulă. Toate actele erau în regulă. Firma de transport este din Galaţi potrivit Ramonei Mănescu, ministrul Transporturilor Micorbuzul cu români nu a fost singurul autovehicul implicat în accident.

CITIŢI ŞI: ACCIDENT în UNGARIA. Românii răniţi sunt internaţi în cinci spitale de lângă Budapesta. Raed Arafat merge în Ungaria

Raed Arafat: Plecarea va avea loc astăzi. Suntem în legătură în permanentă legătură toţi din patru ministere MAI, MS, MAE, MAPN. Ideea este să salvăm situaţia. Sunt 18 persoane rănite, câteva sunt în stare gravă. Vom merge să evaluăm situaţia acolo să vedem ce putem face.

Românii sunt internaţi în cinci spitale din jurul Budapesta. Avionul militar este dotat şi ar putea să-i aducă pe toţi cei 18 români în ţară, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii. Raed Arafat conduce operaţiunea.

 

Informaţia a venit la centrul operativ de urgenţă al Ministerul Sănătăţii. Ministrul Nicolăescu a fost informat imediat după producerea accidentului.

Aeronava Spartan este pregătită pentru decolare în jurul orei 13.30.

Raed Arafat pleacă într-o jumătate de oră spre Budapesta, a anunţat premierul Victor Ponta. totodată, MApN trimite un avion militar în Ungaria. Arafat pleacă cu aeronava MApN.

ACCIDENTUL DIN UNGARIA a fost produs de un TIR înmatriculat în Bulgaria.

”Din datele preliminare, se pare că accidentul a fost provocat de un tir cu numere de Bulgaria, care a intrat practic în spatele microbuzului, cu viteză mare (microbuzul se deplasa cu viteză redusă, în coloană, având în vedere că traficul era lent pe acea porţiune). Din cele 9 maşini afectate, microbuzul a suferit impactul cel mai mare, fiind proiectat de pe autostradă.
Misiunea diplomatică a României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile din ţara de reşedinţă referitoare la acest accident. Ambasada României la Budapesta este pregătită să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor legale”, se arată într-un comunicat al MAE.

S-a intervenit cu 17 ambulanţe şi două elicoptere. Persoanele decedate sunt din Galaţi. Este vorba despre doi bărbaţi şi o femeie.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: TRAGEDIE ROMÂNEASCĂ ÎN UNGARIA. Cum s-a produs ACCIDENTUL în care au murit TREI români şi au fost răniţi alţi 18

Trei români au murit, vineri dimineaţă, în Ungaria, în urma unui accident în lanţ produs pe Autostrada M5.  Alte 18 persoane au fost rănite şi au ajuns în stare gravă la spital.

Accidentul s-a produs la 25 de kilometri în Ungaria.

Persoanele decedate sunt din Galaţi.

În microbuz erau 21 de persoane: 3 şoferi şi 19 pasageri.

Patru victime erau copii.

Au fost implicate mai multe autovehicule printre care şi un microbuz cu număr de înmatriculare românesc, informează Ministerul de Externe.

Microbuzul circula pe ruta Galaţi-Milano

”Din primele informaţii obţinute de misiune, este vorba de 3 persoane decedate şi 18 persoane rănite. Se pare că atât persoanele decedate, cât şi cele rănite sunt cetăţeni români”, informează MAE.

”Ambasada României a întreprins de îndată demersuri pe lângă autorităţile statului de reşedinţă pentru a obţine informaţii cu privire la acest eveniment nefericit.
Consulul României la Budapesta şi ataşatul de interne se află în acest moment la locul accidentului, beneficiind de sprijinul autorităţilor ungare.
Misiunea diplomatică a României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile din ţara de reşedinţă referitoare la acest accident. Ambasada României la Budapesta este pregătită să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor legale”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Potrivit MTI, trei persoane au murit într-un accident rutier care a avut loc vineri dimineaţa pe autostrada M5, la aproximativ 25 de kilometri sud-vest de Budapesta, soldat cu 33 răniţi, dintre care 18 grav, inclusiv 11 străini, între care cetăţeni români, bulgari, sârbi şi turci.

Accidentul a implicat un camion cu numere de înamtriculare în Ungaria, trei minibuze şi cinci autoturisme cu persoane la bord. Cauza accidentului este face obiectul unei investigaţii, potrivit MTI.

Ştire în curs de actualizare.

Cele mai citite

Horoscop 19 noiembrie. Pluto aduce schimbări adânci în viața scorpionilor

Horoscopul 19 noiembrie 2024. Este o zi plină de energie și oportunități pentru fiecare semn zodiacal. Cu un peisaj astral favorabil, este momentul să...

Mircea Geoană s-ar putea înțelege cu Elena Lasconi privind continuarea cursei prezidențiale. PNL nu-l retrage pe Nicolae Ciucă

Se anunţă o săptămână de foc pe scena politică. Ilie Bolojan, dorit premier de mai multe partide, face apel la un candidat unic de...

Rusia spune că SUA „întărâtă” Ucraina să atace cu rachete cu rază lungă de acțiune

Decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să folosească arme cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor din teritoriul Rusiei a generat reacții dure...
Ultima oră
Pe aceeași temă