30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialACCIDENT GRAV la Satu Mare: O femeie A MURIT pe TRECEREA de...

ACCIDENT GRAV la Satu Mare: O femeie A MURIT pe TRECEREA de PIETONI, accidentată de o POLIŢISTĂ

O poliţistă de 25 de ani aflată în misiune de patrulare în localitatea Petreşti a lovit din plin două persoane pe trecerea de pietoni, informează B1TV.

Una dintre victime, o femeie de 75 de ani, a murit la faţa locului.

Agentul de poliţie de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Petreşti conducea un autoturism Volkswagen, fiind în misiune de patrulare.

„În condiţii de carosabil umed şi ploaie uşoară, aceasta nu a acordat prioritate de trecere unui grup de persoane angajate în în traversarea regulamentară a străzii, pe trecere pentru pietoni marcată corespunzător, accidentând două persoane de 75, respectiv 68 de ani, ambele din loc Petreşti, judeţul Satu Mare”, informează Poliţia din Petreşti.

Victima de 75 de ani a murit în timpul ce era transporatată cu ambulanţa la Spitalul Municipal Oradea.

A doua victimă a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean Satu Mare, pentru a primi îngrijiri medicale. Medicii au precizat că aceasta a fost rănită uşor, având o fractură la deget.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Ea va fi suspendată din funcţie până la finalizarea cercetărilor, aceasta riscând închisoare de la 1 la 5 ani pentru ucidere din culpă, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

Cele mai citite

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...
Ultima oră
Pe aceeași temă