19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAccident feroviar în Ilfov. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce mașina...

Accident feroviar în Ilfov. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce mașina sa a fost lovită de tren

Un bărbat și-a pierdut viața, miercuri, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren la trecerea cu calea ferată dintre localitățile Dimeni și Tunari, în județul Ilfov, transmite Mediafax

În urma impactului, mașina în care se afla bărbatul a fost lovită de tren, târâtă pe linie aproximativ 300 de metri și prinsă apoi sub locomotivă, șoferul fiind încarcerat.

La faţa locului a fost trimisă o autospecială pentru descarcerare grea pentru scoaterea vehiculului de sub tren.

Poliţiştii spun că bărbatul ar fi încercat să treacă calea ferată fără să se asigure.

Potrivit poliţiştilor, locul în care s-a produs accidentul nu era semnalizat, iar în zona respectivă există nişte tufe de ciulini despre care se bănuieşte că l-au împiedicat pe şofer să aibă o bună vizibilitate atunci când a încercat să traverseze calea ferată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă