Istoricul Ioan-Aurel Pop ar dori să conducă cea mai veche universitate din România.
Istoricul Ioan-Aurel Pop este unul dintre intelectualii de marcă ai Clujului. El a devenit cunoscut prin lucrări de mare valoare şi prin intermediul unor poziţii curajoase, care i-au adus o mare vizibilitate, fără să îl scutească de critici. Însă valoarea sa a fost recunoscută şi prin faptul că a devenit membru al Academiei Române. În acea vreme, el era cel mai tânăr membru al Academiei. Acum, Ioan-Aurel Pop doreşte să devină rector al Universităţii Babeş-Bolyai. Este vorba de cea mai veche universitate din România, cu rădăcini în Evul Mediu, şi, totodată, cea mai mare universitate din ţară. Iată care sunt motivele pentru care i-am solicitat un interviu, care are ca temă viziunea pe care el doreşte să o impună în conducerea universităţii clujene.
Reporter: Universitatea Babeş-Bolyai se află la un moment de răscruce. Criza economică şi competiţia tot mai acerbă impun un nou model de management. Care credeţi că ar trebui să fie liniile directoare ale acestuia?
Ioan-Aurel Pop: Modelul de management universitar este adaptat mereu exigenţelor lumii contemporane, dar nu este niciodată integral nou, fiindcă universitatea – ca „invenţie” a Evului Mediu – este una dintre instituţiile perene, care dau marca unei civilizaţii. De circa nouă secole, universităţile europene sunt un model de succes, care asigură perpetuarea cunoaşterii şi inovarea în cunoaştere. Din această perspectivă, şi UBB are o strategie, cu linii directoare precise, care rămân constante: instrucţie şi educaţie de cel mai înalt nivel, cercetare avansată, multilingvism şi raporturi intercultuale, democraţie şi comunitate, viaţă intelectuală profundă şi autentică etc.
Toate acestea par foarte simple, dar sunt complicate în esenţa lor. Deasupra tuturor modelelor trebuie plasat omul – în fond istoria de succes a lumii este o succesiune de umanisme – într-o democraţie a spiritului şi o comunitate a egalilor, cum trebuie să fie Universitatea.
Reporter: Este viabilă actuala structură organizatorică a universităţii, cu linii de studiu în limbile română, maghiară şi germană, dar şi cu multe facultăţi şi extensii teritoriale? Ce ajustări aţi face?
Ioan-Aurel Pop: Actuala structură organizatorică a universităţii este complexă, într-adevăr, dar şi relativ recentă, în acelaşi timp. Să nu uităm că ne aflăm în faţa celei mai mari universităţi din România, a celei mai vechi (cu rădăcini la 1579-1581) şi, din multe perspective, a celei mai performante. Universitatea noastră a experimentat de-a lungul secolelor mai multe limbi de studiu, dar, în principal, trei: latina în secolele XVI-XVIII (cu întreruperi în funcţionare), maghiara (din secolul al XIX-lea până la 1918), româna (secolul al XX-lea). A experimentat, de asemenea, silită de împrejurări, separaţia şi unitatea (ambele forţate de factorul politic), bejenia (forţată de factorul militar-administrativ,de schimbarea frontierelor) şi a ajuns la concluzia că soluţia trilingvă şi multiculturală este cea viabilă şi profitabilă pentru toţi. Universităţi româneşti, maghiare şi germane sunt multe pe lumea asta, dar una cu trei linii de studiu, în care să fie respectată individualitatea lingvistică şi confesională a celor trei popoare şi culturi şi în care să existe, totuşi, comunicare între ele, numai la UBB se poate! Acesta este un principiu fără de care UBB nu ar mai fi ea însăşi, de aceea trebuie păstrat cu orice preţ şi perfecţionat. În privinţa facultăţilor, departamentelor sau extensiilor teritoriale se pot face mereu „ajustări”, dar ele trebuie gândite cu grijă. Multe dintre acestea sunt de creaţie recentă şi nici nu am apucat bine să vedem mecanismele funcţionării lor. După 1990, în urma unei perioade de stagnare impusă, am tot recurs la experimente, la transformări, fără să aşteptăm urmările acestor înnoiri, să avem un feed-back, spre a putea schimba ceea ce trebuie în cunoştinţă de cauză. Fireşte, ne putem gândi la anumite repetiţii şi suprapuneri, la cursuri care se repetă de la o facultate la alta, la departamente cu acelaşi profil, unele foarte mici, altele prea mari etc. Toate se pot îndrepta prin măsuri luate de comun acord, în spiritul colegialităţii.
Performanţă lângă performanţă
Reporter: În Transilvania, a început un amplu proces de unificare universitară, prin intermediul unor fuziuni. De exemplu, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se află într-un stadiu avansat de integrare cu Universitatea de Nord din Baia Mare, cu Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureş, Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia şi altele. Vreau să vă întreb care ar fi partenerii potriviţi pentru Universitatea Babeş-Bolyai?
Ioan-Aurel Pop: Din anumite puncte de vedere, UBB, deşi doreşte oricând să aibă parteneri, nu are nevoie stringentă de fuziuni, la cei peste 45 000 de studenţi (la nivel licenţă, masterat, doctorat), cadre didactice, cercetători, personal administrativ etc. şi la statutul său (recunoscut recent) de universitate de primă categorie (între cele 12 de vârf din România). Parteneri potriviţi aşteptăm oricând, dar nu dintre aceia care doresc să se „lipească” de performanţă ca să ajungă la performanţă, ci din cei capabili de performanţă prin sine, imposibil de obţinut individual din varii motive (atomizarea excesivă din învăţământul superior românesc, lipsa dotărilor, lipsa resurselor suficiente pentru obţinerea de granturi etc.). Din câte ştiu, discuţiile despre care vorbiţi, dintre UTCN şi celelalte universităţi (din Baia Mare, Târgu-Mureş şi Alba Iulia), nu s-au finalizat sau nu au condus la acorduri valide. Nu putem ridica, pe uşa din dos, toate universităţile la nivelul de „cercetare avansată şi educaţie”, fiindcă vom ajunge astfel tot de unde am plecat, eludând orice ierarhizare menită să sublinieze ierarhia şi competiţia.
Un potenţial enorm de cercetare
Reporter: Unul dintre obiectivele asumate oficial de Universitatea Babeş-Bolyai este accederea în clasamentul celor mai bune 500 de universităţi din lume. Este un obiectiv realizabil? Ce anume ar trebui să facă universitatea pentru a-l atinge?
Ioan-Aurel Pop: Nu cred că trebuie să absolutizăm obiectivul de a ajunge în top 500, dar nici să renunţăm la scopul de a fi recunoscuţi în elita europeană şi mondială a universităţilor. Conform clasificării Shanghai, UBB este cea mai apropiată instituţie românească de atingerea obiectivului despre care vorbiţi. Este nevoie de o intensificare a eforturilor de cercetare avansată, care se poate obţine prin accesarea de noi fonduri naţionale şi europene (contracte, granturi), prin acorduri de colaborare cu cele mai performante universităţi din Europa şi din lume, prin parteneriate încheiate între institutele noastre şi alte institute de cercetări, prin eficientizarea institutelor noastre etc. Legea cercetării dezavantajează într-un fel cercetarea universitară, concentrând fondurile spre institutele naţionale, cu personalitate juridică, plasate, majoritatea, în capitală. Eforturile noastre trebuie îndreptate spre intensificarea şi eficientizarea cercetării, spre mai buna sa normare, spre recunoaşterea performanţei şi publicarea rezultatelor în reviste şi la edituri cotate în baze de date internaţionale. Nu este simplu, dar este posibil, fiindcă UBB dispune de un enorm potenţial de cercetare, validat în mare măsură la nivel internaţional.
Reporter: Care ar trebui să fie strategia universităţii pentru a deveni mai competitivă pe piaţa serviciilor educaţionale din Europa? Mai concret, care ar fi punctele forte pe care ar trebui să mizeze pentru a atrage şi mai mulţi studenţi străini?
Ioan-Aurel Pop: Aici sunt mai mulţi factori care trebuie reuniţi şi corelaţi. Cel mai important este calitatea învăţământului şi a cercetării. Mai este apoi limba de transmitere a cunoştinţelor şi tehnicilor de lucru. Cum se ştie, româna şi maghiara nu sunt limbi de mare circulaţie (deşi sunt de curând limbi oficiale ale UE), dar germana, engleza, franceza, italiana sau spaniola sunt, iar UBB oferă anumite programe în aceste din urmă limbi. Un alt factor ţine de taxele de şcolarizare: o universitate de mare tradiţie şi prestigiu poate percepe taxe ridicate, dar una care vrea să acumuleze prestigiu şi studenţi străini de valoare trebuie să ducă o politică flexibilă a fondurilor percepute de la studenţi (fără să facă rabat de la calitate). La toate acestea şi la altele mai avem de lucrat serios, dar suntem pe calea cea bună. La majoritatea facultăţilor UBB există studenţi străini, mai ales la treapta doctoratului şi masteratului, care participă la cursuri în limbi de circulaţie şi care elaborează lucrări de mare complexitate, obţinând titluri recunoscute în ţările lor de origine.
Domenii în care UBB face performanţă
Reporter: Care ar trebui sa fie principalele linii directoare ale cercetării ştiinţifice? Care sunt domeniile în care poate excela universitatea?
Ioan-Aurel Pop: Universitatea noastră este, şi din punctul de vedere al domeniilor şi specializărilor, cea mai complexă din România. În cercetare, ea excelează deopotrivă în disciplinele fundamentale, în ştiinţele naturii, în disciplinele socio-umane etc. Recent, în clasificarea elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, mai multe domenii cultivate în UBB s-au plasat pe primul lor în ţară (inginerie geologică, biotehnologii, biologie, ştiinţe administrative, ştiinţe ale comunicării, asistenţă socială, ştiinţe politice, psihologie, filologie, filosofie, istorie, teologie), iar altele pe locurile doi sau trei, din câte 30-40 de competitori. Cercetarea oricărei universităţi de top se axează astăzi pe domeniile „tari” – matematica (cu informatica), fizica, chimia, biologia – accentuând, uneori la fel de mult, şi celelalte discipline. UBB nu este una specializată pe un grup de ştiinţe, nici o universitate de nişă, ci o instituţie complexă şi mare, capabilă de performanţe în întregul său.
Reporter: Cum pot fi mărite resursele financiare de care dispune universitatea?
Ioan-Aurel Pop: Resursele principale ale UBB, ca ale oricărei universităţi de stat, vin de la buget, fiindcă menirea statului este şi aceea de a asigura pregătirea superioară a tinerei generaţii. Resursele de la buget se folosesc în principal pentru salarii, pentru achitarea utilităţilor, taxelor, pentru întreţinere etc. şi pentru unele investiţii. Celelalte resurse provin din venituri extrabugetare, rezultate din taxe, contracte, granturi, donaţii, sponsorizări etc. Resursele bugetare pot fi mărite prin performanţele universităţii, deopotrivă prin cele cantitative şi calitative (număr mare de studenţi, cercetare de vârf, plasare în top etc.). Înscrierea UBB în top 12 va însemna şi o mărire a veniturilor de la buget, deşi criza actuală a diminuat mult perspectivele în acest sens. Resursele extrabugetare cresc în funcţie de numărul studenţilor cu taxă, dar mai ales în raport cu numărul şi valoarea contractelor şi granturilor de cercetare, de furnizare de servicii câştigate. Mai sunt şi alte căi destul de eficiente. UBB a atras în ultimii ani importante venituri europene din granturi, cu ajutorul cărora a reuşit să acorde un mare număr de burse studenţilor doctorali şi cercetătorilor tineri, aflaţi în etapa postdoctorală.
Reporter: Cum ar putea atrage universitatea şi mai multe personalităţi care să se implice în procesul de educare ori de cercetare?
Ioan-Aurel Pop: O modalitate este creşterea continuă a prestigiului. Marile personalităţi vin, de obicei, la marile universităţi. Adesea, sunt la fel de importante şi veniturile asigurate profesorilor şi cercetătorilor asociaţi din străinătate. Salariile mici atrag personalităţi mici, deşi sunt şi notabile excepţii. UBB a avut în anii de după 1989 oaspeţi de mare valoare care au predat la noi. Este drept că uneori invitaţiile s-au făcut la modul preferenţial, în domenii şi la facultăţi privilegiate (mai mult de oameni decât de performanţe), dar nimic nu este pierdut pentru îndreptarea lucrurilor.
UBB, un fel de Europă în miniatură
Reporter: Care ar trebui să fie misiunea Universităţii Babeş-Bolyai în Transilvania, pe termen mediu, din punct de vedere cultural?
Ioan-Aurel Pop: Îmi place să spun adesea că UBB este un fel de Europă în miniatură, dar mai întâi este o Transilvanie în miniatură. Instituţia este simbolul şi chintesenţa etniilor, limbilor şi confesiunilor Transilvaniei. În acest sens, UBB exprimă la modul cel mai înalt culturile şi ştiinţa din acest colţ de ţară şi trebuie să ducă mai departe ştafeta pe care o poartă de atâtea secole. Şi, cum aţi spus, din acest punct de vedere, această înaltă instituţie dedicată învăţăturii, educaţiei şi investigaţiei, are nu atât o menire, cât o misiune. Sunt voci care spun că nu mai putem menţine (la multe facultăţi şi specialităţi) linia germană ca linie de limbă maternă, fiindcă etnicii germani sunt tot mai puţini. Este un mare păcat că se întâmplă această imensă pierdere (este vorba despre emigrarea saşilor şi şvabilor noştri), dar menirea noastră este să păstrăm compoziţia complexă a Transilvaniei măcar la nivel educaţional şi cultural. Iar limba germană are un mare avantaj: ea nu este numai limba unei minorităţi din regiunea carpatică, ci şi limba unei mari culturi şi civilizaţii, este limba în care s-au elaborat opere nemuritoare, este o limbă de mare circulaţie internaţională. Din respect pentru concetăţenii noştri germani şi în chip de omagiu adus limbii lui Goethe, a lui Johannes Honterus şi a Hertei Müller, trebuie să convingem cat mai multe familii de români şi maghiari să-şi dea copiii la grădiniţe şi şcoli germane, spre a fi capabili la adolescenţă să se înscrie la linia germană a UBB. Ar fi un imens câştig, care nu se va putea măsura niciodată în bani şi care ne va spori substanţial calitatea umană sau, cum se spune frumos pe la noi, omenia.
Astfel, UBB este mai mult decât o instituţie, ea este o lume, un univers al cunoaşterii, un imn închinat universalităţii, dar cu chipul elitei intelectuale de la Carpaţi şi de la Dunăre.
Atomizarea şi izolarea în cultură, respinse
Reporter: Cum ar trebui dezvoltate relaţiile dintre Universitatea Babeş-Bolyai şi celelalte universităţi de vârf din România? Dar cu Academia Română?
Ioan-Aurel Pop: Atomizarea şi izolarea în cultură (aici includ şi ştiinţa, partea fundamentală a culturii contemporane) sunt periculoase şi păguboase. Oricât de valoroasă ar fi UBB, ea nu poate trăi prosper, frumos şi curat decât în legătură frăţească şi amicală cu celelalte universităţi clujene. Clujul este „cel mai studenţesc” oraş din ţară (are cam 80.000 de studenţi la circa 320 000 de locuitori stabili, ceea ce înseamnă că la fiecare grup de patru clujeni unul este student!). Fără studenţi, Clujul nu ar mai fi Cluj. Însă, de vreo patru secole şi jumătate, nu e niciun pericol: „Se duc studenţi stol după stol/ Dar Clujul nu rămâne gol”. Aşa spune un vechi refren de cântec studenţesc, intonat încă solemn la serenadele de final. Sunt apoi marile universităţi ale ţării – din Bucureşti şi Iaşi, în primul rând – care au format cu noi un consorţiu al „aleşilor”, menit să vegheze lao strânsă colaborare în vederea păstrării standardelor înalte.
Academia Română – fondată la 1866 – este declarată prin lege şi cutumă cel mai înalt for de creaţie şi de consacrare culural-ştiinţifică din ţara noastră, instituţia reunind nu numai pe cei mai reputaţi specialişti din toate domeniile, dar şi o largă reţea de institute de cercetare. Câteva dintre acestea funcţionează de multe decenii (unele de aproape un secol) la Cluj-Napoca. S-au semnalat în timp anumite rivalităţi neprincipiale şi tensiuni artificiale între UBB şi Academia Română, în detrimentul dialogului şi al colaborării. Or fără colaborare, rezultatele cercetării se diminuează, fiind în situaţia de a pierde cu toţii. Premise ale dialogului şi colaborării sunt însă din belşug: să nu uităm niciodată că unii dintre marii rectori ai UBB au fost şi prestigioşi academicieni, inclusiv în anii dictaturii comuniste, menţinând ştacheta cunoaşterii la un nivel foarte ridicat (Raluca Ripan, Constantin Daicoviciu, Ştefan Pascu) şi că primul rector al instituţiei noastre de după căderea comunismului – acad. prof. Ionel Haiduc – este acum preşedintele Academiei Române. Toate acestea sunt motive serioase de colaborare în plan ştiinţific şi la nivelul şcolilor doctorale (Academia Română, inclusiv prin Filiala Cluj-Napoca – condusă tot de un profesor al UBB, acad. Emil Burzo – este instituţie organizatoare de doctorate), iar apropierea existentă prin tradiţie trebuie indubitabil lărgită.
