8 C
Bucureศ™ti
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialAbsente notabile de la intalnirea conducerii "RMGC" cu reprezentantii administratiei din Alba...

Absente notabile de la intalnirea conducerii „RMGC” cu reprezentantii administratiei din Alba Iulia

Pentru prima data de cand a fost numita in functie, actuala conducere a companiei „Rosia Montana Gold Corporation” a tinut sa se intalneasca cu reprezentantii administratiei judetene si locale din Alba Iulia. Evenimentul a fost organizat la sfarsitul saptamanii trecute, sub forma unui dineu la care au fost invitati sa participe reprezentanti ai celor mai importante institutii administrative din judet, implicate intr-o forma sau alta in proiectul investitional de la Rosia Montana, comuna situata in Muntii Apuseni.
Au mai fost invitati parlamentarii de Alba, primari de localitati precum si conducerea Companiei „Minvest” Deva, care detine 20 la suta din capitalul social al „RMGC”. Compania miniera cu sediul la Rosia Montana a fost reprezentata la cel mai inalt nivel de presedintele Consiliului de Administratie si directorul executiv Alan Hill, respectiv de cei doi vicepresedinti, John Aston si Yani Roditis.
Intalnirea nu a fost chiar ceea ce s-ar fi asteptat de la un asemenea eveniment. A lipsit intreaga conducere a Consiliului Judetean, a Primariei Alba Iulia si majoritatea parlamentarilor. Singura institutie care si-a „trimis” cei mai importanti oameni a fost Prefectura. Prefectul Cosmin Covaciu a plecat, insa, chiar inainte de prezentarea proiectului de catre presedintele Alan Hill.
Au dat curs invitatiei o parte din consilierii judeteni, consilierii locali din Alba Iulia, primari si o serie de directori de institutii cu rol important in emiterea de autorizatii necesare proiectului. Hill s-a prezentat ca persoana care a construit sapte mine de pe patru continente, respectiv ca fost angajat al celei mai mari companii miniere din lume.
Despre Rosia Montana, directorul „RMGC” a precizat ca detine un zacamant de aur apreciat ca fiind intre primele 10 din lume. In finalul prezentarii proiectului, Hill a facut publice cateva dintre intentiile companiei in anul 2006. Din declaratiile sale rezulta faptul ca acest an ar putea fi unul foarte important pentru viitorul investitiei.
Potrivit presedintelui executiv al „RMGC” se intentioneaza finalizarea studiului de impact asupra mediului si inaintarea acestuia Guvernului, pana la sfarsitul lunii martie. „Asteptam un raspuns din partea Guvernului in maxim sase luni. Speram ca autorizatia de constructie sa fie emisa inainte de sfarsitul anului 2006”, a spus Hill. El a oferit si alte informatii legate de planurile companiei: finalizarea programului de cercetare arheologica pana la mijlocul anului, demararea constructiei noului sat „Piatra Alba” si reluarea procesului de achizitie a proprietatilor prin incheierea de precontracte intre companie si proprietari, care ar urma sa fie valabile pana la inceperea lucrarilor de constructie a minei.
In final, Hill a afirmat ca spera ca primul lingou de aur sa fie extras la inceputul anului 2009. Investitia in exploatarea aurului de la Rosia Montana este preconizata a fi cea mai mare din Europa, ultimele date financiare indicand costuri de cel putin 600 milioane dolari in procesul de constructie a minei.

Cele mai citite

Bฤƒrbat gฤƒsit decedat รฎntr-un parc din Craiova. Poliศ›ia a deschis o anchetฤƒ

Un bฤƒrbat a fost gฤƒsit decedat, marศ›i dupฤƒ-amiazฤƒ, รฎn Parcul Mureศ™ din municipiul Craiova. Poliศ›ia a fost sesizatฤƒ ศ™i la faศ›a locului s-au deplasat...

Rodica Nassar รฎl apฤƒrฤƒ pe Ciolacu dupฤƒ gafa lui Ciucฤƒ

โ€žRฤƒspuns corect. Nota 10โ€, este reacศ›ia deputatului PSD Rodica Nassar dupฤƒ ce Nicolae Ciucฤƒ, รฎntrebat ce calitฤƒศ›i are Marcel Ciolacu, pe care el nu...

Un atac rusesc asupra oraศ™ului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni ศ™i a rฤƒnit alศ›i 18

Cel puลฃin trei civili au fost uciลŸi ลŸi alลฃi 18 au fost rฤƒniลฃi รฎntr-un atac cu rachete ลŸi drone explozive ruseลŸti lansat asupra oraลŸului...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ