2.5 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialABBA revine cu un show și un album virtual

ABBA revine cu un show și un album virtual

Biletele pentru „Voyage”, show-ul virtual care va marca reunirea membrilor grupului ABBA, programat anul viitor la Londra într-o sală de spectacole aflată încă în construcţie, au fost puse marţi în vânzare, informează DPA.

Preţurile pentru aceste bilete variază între 32 de lire sterline şi 367 de lire sterline (44 – 508 dolari) şi includ o noapte de cazare la un hotel londonez.

Membrii trupei suedeze ABBA, un grup pop care a avut un succes uriaş în anii 1970, au anunţat săptămâna trecută că se vor reuni în 2022 în cadrul unui concert în care cei patru componenţi ai formaţiei nu vor apărea pe scenă, ci vor fi prezenţi prin intermediul unor holograme.

O sală de concerte este construită în prezent la Londra şi va fi inaugurată pe 28 mai 2022 cu ocazia acelui show deosebit de complex din punct de vedere tehnologic.

ABBA, unul dintre cele mai populare grupuri pop din lume, ale cărui discuri s-au vândut în peste 385 de milioane de copii pe plan mondial, va lansa un nou album de studio, intitulat „Voyage”, pe 5 noiembrie.

„Voyage” este primul material discografic cu piese originale înregistrate de grupul ABBA după o pauză de patru decenii.

Grupul suedez, devenit celebru cu o serie de cântece de mare succes lansate la sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, precum „Waterloo”, „Dancing Queen” şi „Take A Chance On Me”, s-a destrămat în 1982.
Precedentul album de studio al trupei ABBA s-a intitulat „The Visitors” şi a fost lansat în 1981.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...

Donald Trump trimite 1500 de militari suplimentari la granița cu Mexicul

Președintele SUA Donald Trump 'a semnat un decret pentru (desfășurarea) a 1.500 de militari suplimentari la granița' cu Mexicul, a declarat miercuri purtătoarea sa...

Iranul renunță la sancțiunile pentru femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă

Iranul nu va mai sancţiona femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă, chiar dacă lipsa acestui accesoriu presupune o încălcare a legii, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă