Editura Humanitas si-a propus sa incheie anul 2005 cu o serie de debuturi in proza. Tinerii alesi sunt, intr-adevar, foarte tineri, nascuti in intervalul 1975-1978, asadar la revolutie, nici nu intrasera la liceu. Pentru ei comunismul, spus simplu, nu e ceva trait, ci ceva de care au auzit, despre care au citit sau le-au povestit parintii. Ei nu stiu cum arata Bucurestiul inainte de masivele demolari, il cunosc eventual din fotografii si, cu toate acestea, pot sa se refere la imaginea lui traditionala (Ana Maria Mosora, „Arhanghelii nu mor”, un debut delicat al unei incredibile specialiste in Heidegger).
Mihnea Rudoiu vine din Targoviste si are 27 de ani. Este ofiter, dar in paralel a facut si Stiinte Politice. Debutul sau in roman are un titlu ciudat, franco-hispanic („Ë toi, cuando tu no estas”), si este recomandat calduros de cel care practic se ocupa de toata aceasta politica a debuturilor la Humanitas, anglistul si prozatorul Radu Paraschivescu. Acum un an el l-a lansat pe Nicolae Strambeanu cu „Evanghelia dupa Arana”, tot el ni-l livreaza pe tanarul Mihnea Rudoiu. Romanul acestuia e greu de apucat si e greu de incadrat intr-o schema literara. Asa cum spune editorul lui, in proza lui Mihnea Rudoiu se intalnesc ecouri din Kafka si Salinger. De altminteri, chiar de la primele pagini autorul face des referire la celebrul scriitor nord-american. Acestor trimiteri le-as mai adauga una, John Kennedy Toole cu romanul sau „Conjuratia imbecililor”. Personajul lui Mihnea Rudoiu seamana destul de bine cu personajul lui Toole, Ignatius Reilly. Este un tip sucit, desucheat, caruia nu-i intri usor in voie, care vede lumea crucis si ceea ce noua, celor mai multi, ni se pare normal lui ii creeaza stari sufletesti imposibile si-l aduce in situatii existentiale insurmontabile. Romanul nu vorbeste neaparat despre societatea romaneasca, are in vedere o lume nebuloasa, a londromanilor, iar numele personajelor sunt bizare – Holinetek, Holisja, Hortidalma, Hanrufsh etc. Litera H revine obsedant in toate aceste creatii onomastice. Pe autor nu-l intereseaza atat coerenta narativa cat amalgamul senzatiilor si al ideilor care inunda conversatiile. Are ceva brebanian in felul in care aglutineaza secventele, dar in primul rand este el insusi, garantand debutul unui scriitor intelectual pentru care spectacolul cartilor si cel al vietii se intrepatrund.
