5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialA ieșit Mazăre de pe lista preferaților lui Ponta?

A ieșit Mazăre de pe lista preferaților lui Ponta?

Podul peste canal ar fi trebuit să fie gata de mult, dar ieri se efectuau de-abia testele de rezistență. Inițial, termenul pentru finalizare a fost stabilit pentru iunie 2011. La un moment dat s-a schimbat soluția tehnică, dar și amplasamentul unuia dintre picioarele podului. Construcția a intrat în atenția prim-ministrului în momentul când autoritățile au luat decizia să interzică traficul pe vechiul pod peste canal, care face legătura între municipiul Constanța și sudul ju­dețului, din motive de siguranță, iar locuitorii județului s-au văzut nevoiți să facă un ocol de câteva zeci de kilometri. Pentru firmele din port lucrurile au fost și mai grave, Camera de Comerț Constanța estimând pierderi totale de zeci de milioane de euro, din cauza unui ocol și mai lung, de circa 100 km.

Ratarea din iulie

Anul acesta, de 1 mai, premierul vizita podul din port și anunța că va veni pe 31 iulie să îl traverseze la volan. Nu a făcut-o, pentru că lucrările nu au fost gata, așa cum promisese constructorul (secțiunea centrală a podului lipsea). Reprezentanții Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, beneficiarul construcției, au găsit și o scuză: „Nu putem controla perioadele de vânt“, au spus ei. Au avansat însă o nouă dată: 31 octombrie.

Pe 26 august, Ponta a venit din nou să vadă podul pe care spunea că l-a înfiat. „Am venit să văd ce face podul. Deja l-am înfiat pe acest pod de câte ori am fost aici […]. Când îl punem în funcţiune pe acesta putem să-l terminăm pe celălalt şi practic toată legătura între Constanţa şi sudul judeţului şi mai departe spre Bulgaria din acel moment va avea întotdeauna o soluţie de rezervă“, a spus atunci premierul. Acesta a primit asigurări din partea constructorilor că noul podul va fi gata pe 31 octombrie.

Ratarea din campanie

Lucrările nu au mers mai bine nici de data aceasta. Data de 31 octombrie a fost depășită. La începutul săptămânii, CNAPMC a anunțat că încep testele de rezistență. Încă nu poate fi vorba despre inaugurare și nici nu va fi în viitorul apropiat. Absența de ieri a premierului poate fi pusă și pe seama faptului că podul nu este încă gata, deși acesta a declarat, pe baza promisiunilor constructorului, că se va putea circula pe el încă din vară.

Cel mai mare pod cu hobane din România

Podul rutier de la km 0+540 al Canalului Dunăre-Marea Neagră are o structură de tip hobanat (cu cabluri de susţinere) şi este cel mai mare pod de acest gen din România. Are o lungime totală de 360 metri, o deschidere centrală de 200 metri, iar lăţimea podului este de 17,4 metri, permiţând circulaţia pe 4 benzi. Înălţimea liberă sub tablierul podului în axul Canalului Dunăre-Marea Neagră este de 18,4 metri. Pilonii de pe maluri care susţin tablierul podului, prin fascicule de hobane, au o înălţime de 66 metri deasupra nivelului mării.

Prețul a crescut de 2,5 ori

Constructorul podului este SC Apolodor Comimpex SRL. La începutul proiectului, în vara anului 2010, costurile erau de 81,6 milioane lei. Acum, când ne apropiem de finalul construcției, beneficiarul a comunicat un cost total de 191 milioane lei. Proiectul este finanțat din fonduri structurale ale UE (85%) și de la bugetul statului (15%). 

Cele mai citite

Primăriile din țară, sprijinite cu un miliard de lei pentru finalizarea unor proiecte europene

Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până la un miliard de lei de la Trezoreria Statului Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până...

Amenzi record în industria alimentară: ANSVSA a aplicat sancțiuni de 1,6 milioane de lei

Controalele au fost desfășurate în luna octombrie, la nivel național și s-au soldat cu peste 300 de sancțiuni contravenționale și avertismente Inspectorii Autorității Naționale Sanitare...

Un agent al Secret Service a fost concediat după ce a folosit casa lui Barack Obama din Hawaii în scopuri personale

Un agent din cadrul Secret Service însărcinat să-l protejeze pe Barack Obama a fost concediat în urma unor dezvăluiri cu privire la faptul că...
Ultima oră
Pe aceeași temă