19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialA fost reinaugurat „Templul Meseriașilor“ din Galaţi

A fost reinaugurat „Templul Meseriașilor“ din Galaţi

La finalul a cinci ani de lucrări de consolidare, a fost reinaugurat „Templul Meseriaşilor”, sinagoga Comunităţii Evreieşti din Galaţi.

Clădirea ce datează din 1875 a fost construită de „Societatea Meseriaşilor”. A rezistat mai multor cutremure de natură tectonică, dar şi de natură politică, în perioada celui de-al doilea război mondial fiind lagăr pentru prizonierii evrei. Structura de rezistenţă a templului începuse să dea semne de degradare şi în 2009 Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) a decis să înceapă consolidarea. Lucrările au fost realizate cu sprijinul Fundaţiei „Caritatea” şi al Comitetului American Evreiesc pentru Distribuţie (JOINT) şi au fost coordonate de preşedintele Comunităţii Evreilor din Galaţi, Sorin Blumer.

În urmă cu un secol, Comunitatea Evreilor era una dintre cele mai puternice din Galaţi, din cei 95.000 de locuitori 19.000 fiind evrei. Astăzi mai numără aproximativ două sute de membri. Evreii din Galaţi au înfiinţat prima şcoală primară în 1859, iar în 1919 a luat fiinţă Liceul Comunităţii Evreilor, pentru care comunitatea a construit clădirea în care funcţionează Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”.

Comunitatea evreilor a contribuit mult la dezvoltarea industriei. În 1760 existau Atelierele de Reparaţii Navale ale fraţilor Mendel, depozitele de cereale, cele de cherestea, fabrica de săpun Konzelman, fabrica de săpun şi lumânări Babat, fabrica de cremă de ghete Albina. În 1923 familia Auschnitt, Osias şi fiii acestuia, celebrul industriaş Max Auschnitt şi fratele acestuia, Edgar, au construit uzina metalurgică Titan, ulterior punând în funcţiune la Galaţi primul laminor de tablă din Moldova. Ar mai trebui amintite fabricile de cuie Ebner, fabrica de săpun Braunstein, devenită ulterior Apollo SA, fabrica de plase şi unelte de pescuit şi fabrici de baterii electrice sau textile. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă