25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialA fost inaugurat Spitalul orăşenesc Horezu, a doua unitate sanitară ca mărime...

A fost inaugurat Spitalul orăşenesc Horezu, a doua unitate sanitară ca mărime din judeţul Vâlcea

Spitalul orăşenesc din Horezu, cea de a doua unitate sanitară ca mărime din Vâlcea, a fost inaugurat luni, după 10 ani de la începerea lucrărilor, urmând să deservească 50.000 de locuitori din zona de vest a judeţului, informează Agerpres.

„Spitalul orăşenesc din Horezu are 165 de paturi. Are secţii de ATI, chirurgie generală, medicină internă, neonatologie, obstetrică-ginecologie, neurologie, pediatrie şi cameră de gardă (urgenţe). Din păcate, sunt doar 15 medici, necesarul fiind dublu, dar până acum nu a fost tentant. Poate de acum înainte altfel vor sta lucrurile, în sensul că Horezu devine o zonă turistică atractivă, spitalul se prezintă excelent din toate punctele de vedere – saloane modernizate cu grupuri sanitare, finisaje, mobilier şi logistică medicală”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Rodica Mărginean, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea.

Spitalul orăşenesc din Horezu este încadrat în categoria a IV-a, iar reabilitarea lui s-a ridicat la 40 de milioane lei.

Săptămâna trecută, în prezenţa ministrului Elena Udrea, a fost semnat proiectul de reabilitare a unei alte unităţi sanitare din judeţ – Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea -, prin POR, un proiect de 17 milioane de euro, în urma căruia SJU va accede la categoria a II-a A.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă