25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialA fost descoperit cel mai mare dinozaur cu pene din lume

A fost descoperit cel mai mare dinozaur cu pene din lume

Rămăşiţele fosilizate ale celui mai mare dinozaur cu pene din lume, despre care se spune că ar fi un văr apropiat al Tyranozaurului Rex, au fost descoperite recent, în China, scrie Daily Mail.

Trei schelete fosilizate ce aparţineau dinozaurilor din specia Yutyrannus, unul adult iar ceilalţi mai tineri, au fost găsite în provincia Liaoning, din nord-estul Chinei.

Imensul prădător, Yutyrannus Huali, avea 9 metri în înălţime şi cântărea mai mult de o tonă, fiind de 40 de ori mai greu decât orice alt dinozaur cu pene.  Specialiştii susţin că penele animalului nu au nicio legătură cu zborul, ci mai degrabă îi ţineau de cald.  

Numele de Yutyrannus provine din combinaţia unor termeni latineşti şi mandarini şi s-ar traduce prin “ minunatul tiran cu pene”.

Bucăţi conservate de piele ale unui T-rex arată că acesta părea a fi acoperit de o crustă, şi nu de pene.  Însă Yutyrannus, care era biped ca şi T-rex, avea cu siguranţă penaj.  

“Penele lui Yutyrannus erau nişte simple firişoare’’, a spus profesorul Xu Xing, de la Academia de Ştiinţe din Beijing, a cărui echipă a publicat detalii despre descoperire în revista „Nature”. “Semănau mai mult cu penele pufose ale unui pui de găină decât cu cele aspre şi băţoase ale unei păsări adult’’, adaugă profesorul. 

T-rex a trăit în perioada caldă a Cretacicului tarziu, ce s-a încheiat odată cu dispariţia dinozaurilor, acum 65 de milioane de ani. Yutyrannus, pe de altă parte, a trăit în perioada rece a Cretacicului timpuriu. Specialiştii cred că penele lui aveau rol de izolare termică, în ciuda dimensiunii mari a animalului.

“Ideea că penele primitive erau destinate izolării termice, şi nu zborului, este destul de veche”, a spus Dr Corwin Sullivan, un paleontologist canadian de la Academia de Stiinţe din China. “În orice caz, animalele de dimensiuni mari sunt cunoscute pentru faptul că pot reţine căldură în corp destul de uşor, şi chiar au unele probleme cu supraîncălzirea. Asta face că Yutyrannus, care este mare şi foarte pufos, să fie ceva aparte”, a mai precizat Dr Corwin Sullivan.  

Dinozauri cu pene au mai fost găsiţi în China, dar toţi au fost mult mai mici.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă