Banca britanică este interesată de o parte a operaţiunilor grupului italian din Europa de Sud-Est.
Grupul bancar HSBC, al doilea ca mărime din lume, este interesat să preia o parte a activităţilor UniCredit din Europa Centrală şi de Sud-Est, titrează cotidianul italian La Repubblica fără a preciza sursa. HSBC ar putea de asemenea angaja jurişti în Italia pentru a examina problemele legale referitoare la deţinerea unei participaţii de peste 5% în banca italiană, susţine La Repubblica. Banca britanică HSBC are active de 1.976 miliarde de euro (aproape cât Erste, Societe Generale şi Raiffeisen la un loc şi de două ori cât UniCredit) şi este a doua bancă din lume ca active după francezii de la BNP Paribas, potrivit unui clasament întocmit de Bloomberg. În România, UniCredit Ţiriac Bank face parte din reţeaua UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est. UniCredit Ţiriac Bank este un veritabil one-stop-shop de servicii financiare, de care beneficiază, în prezent, circa 600.000 clienţi prin intermediul a 242 de sucursale. Banca furnizează o gamă largă de produse şi servicii specializate prin partenerii săi – UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CAIB Securities, UniCredit CAIB România, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Finance şi UniCredit Processes and Administration.
Britanicii stau la coadă
Conform publicaţiei italiene, alte bănci interesate de cumpărarea unor active ale UniCredit sunt Banco Santander (Spania) şi Societe Generale (Franţa). „Ne aşteptăm la o contribuţie semnificativă de la divizia UniCredit din Europa Centrală şi de Est, datorită creşterii economice mai rapide din această regiune”, a afirmat săptămâna trecută noul manager general al celei mai mari bănci din Italia, Roberto Nicastro. De asemenea, a explicat Nicastro, în următoarele săptămâni urmează să fie anunţat numele noului şef al operaţiunilor UniCredit din Europa Centrală şi de Est, după ce fostul director al diviziei, Federico Ghizzoni, l-a înlocuit în septembrie pe Alessandro Profumo în funcţia de director general al băncii italiene. Reprezentanţii băncii din România nu avut, deocamdată, nici o reacţie oficială referitoare la posibilitatea preluării grupului.
HSBC, acuzată de manipularea pieţei
Băncile „HSBC Holdings” Plc şi „JPMorgan Chase & Co.” au fost acţionate în instanţă luna trecută de doi investitori pentru manipularea pieţei argintului (futures şi options), potrivit ziarului Bursa. Aceştia pretind, în plângerile adresate instanţei, că aceste două bănci s-au înţeles cu privire la coborârea artificială a cursului metalului preţios. Plângerile au fost depuse de Peter Laskaris şi Brian Beatty, care susţin că instituţiile financiare au făcut profituri de „sute de milioane, dacă nu miliarde de dolari” prin ma-nipularea pieţei. Conform plângerii, „JPMorgan” şi HSBC au început operaţiunea de manipulare a preţului argintului încă din primul semestru al anului 2008, pariind pe scăderea acestuia, ceea ce le-a atras şi o anchetă din partea Commodity Futures Trading Commission (CFTC). Aceasta din urmă a lansat şi o anchetă împotriva unui trader al „JPMorgan”, suspectat că ar fi implicat în manipularea cursului argintului.