12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecial93 % din cardurile de sănătate au fost distribuite

93 % din cardurile de sănătate au fost distribuite

Poşta Română a anunţaţ, joi, că a distribuit cardurile de sănătate către 12,26 milioane persoane, conform Mediafax

Cardurile de sănătate atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate.

"Poşta Română, în urma unor eforturi considerabile ale reţelei operaţionale a companiei, a reuşit să se achite cu succes de sarcinile impuse prin contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). O rată de retur de 7% pe distribuţia cardurilor de sănătate este una pe care orice operator privat şi-ar asuma-o fără ezitare. Iar asta, având în vedere rigorile impuse prin contract, ce ţin atât de modalitatea de predare a cardurilor, cât şi de zonele acoperite, în bună parte mediul rural greu accesibil", a declarat într-un comunicat Directoarea Direcţiei Operaţiuni şi Relaţii Comerciale din Poşta Română, Irina Purcaru.

Astfel, din cele 13,2 milioane de carduri trimise de CNAS spre distribuire, Poşta Română a predat în mâna asiguraţilor 93% din documente. Persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără să anunţe sau nu s-au prezentat la unităţile Poştei Române pentru a-şi ridica documentul de asigurat pot să o facă, în continuare, aşa cum impun regulile CNAS, notează Poşta.

Situaţia pe judeţe arată că Bucureştiul deţine primul loc în numărul de carduri distribuite, respectiv 1,22 milioane de trimiteri, urmat de Prahova, cu peste 511.000 de trimiteri, şi de Timiş, cu peste 438.000 de trimiteri ajunse la destinaţie.

La polul opus, judeţele cu cei mai puţini asiguraţi pentru care s-au emis carduri de sănătate sunt Ialomiţa (79.900 de carduri emise şi o rată de retur de 8%), Ilfov (101.082 carduri emise, la un retur de 9,12%) şi Covasna (150.683 de carduri emise, la un retur de 6,6%). 

Poşta Română a câştigat prin licitaţie, în vara anului trecut, contractul de distribuţie a cardurilor de sănătate la nivel naţional. Acordul-cadru dintre operatorul naţional de servicii poştale şi CNAS a fost semnat în septembrie 2014, iar primele carduri au ajuns la asiguraţi în 19 septembrie.

Valoarea totală a contractului este de 37,5 milioane de lei şi are o durată de patru ani. Volumul total care urmează a fi livrat, la nivel naţional, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri, din care 12,26 milioane au fost deja livrate.

Poşta Română menţionează că a contribuit anul trecut cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă record, în condiţiile disponibilizărilor operate în anii trecuţi şi care au redus contribuţiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă