5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecial80 de români, infectaţi cu virusul West Nile

80 de români, infectaţi cu virusul West Nile

Opt persoane, dintre cele 80 care au contactat, în perioada 1 mai-29 septembrie, virusul West Nile, transmis de țânțari, au murit din această cauză, conform unui centra­lizator publicat pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Cele opt persoane care au decedat provin din județele ­Brăila – o persoană, Ialomița – două persoane, Iași – o persoană, Mureș – o persoană, Teleorman – o persoană, București – două persoane, potrivit Agerpres.

Cele mai multe cazuri de infecție cu West Nile au fost înregistrate în Brăila (17) și municipiul București (16), fiind urmate de Galați (8), Ilfov (6), Ialomița (5), Iași (5), Bacău (4), Dolj (3), Olt (3), Giurgiu (3), Prahova (2), Tulcea (2), Constanța (2), Mehedinți, Mureș, Teleorman, Vâlcea – câte un caz.

Medicii recomandă populației să evite expunerea la țânțari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi, să utilizeze substanțe chimice repelente de țânțari, să împiedice pătrunderea insectelor în casă (plase de protecție), să asigure desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.  

Eliza Avram
Eliza Avram
Eliza Avram scrie sub pseudonim la *România Liberă* din 2014. Jurnalist de investigații, este cunoscută pentru dezvăluirile despre corupția din România, printre care legăturile dintre Speranța Munteanu (KPMG România) și fostul premier Victor Ponta, implicarea lui Gabriel Predoiu, fratele fostului șef SIE și pe atunci ofițer SRI, într-o rețea de trafic și prostituție, dar și în acțiuni împotriva unor oameni de afaceri. Alte anchete notabile includ rețeaua de corupție de la Unirea Shopping Center și afacerile clanului Stan (Stanbox).
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă