14.1 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSpecial8 intelectuali semneaza "Apel pentru o noua Constitutie"

8 intelectuali semneaza „Apel pentru o noua Constitutie”

Astazi a fost dat publicitatii un nou apel, semnat de opt intelectuali, intitulat "Apel pentru o noua Constitutie". Mesajul – semnat de Catalin Avramescu, Andrei Cornea, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihaes, Horia-Roman Patapievici, Andrei Plesu, Vladimir Tismaneanu si Traian Ungureanu – concluzioneaza ca este nevoie de o noua constitutie, care sa sa reglementeze realitatea celei de-a treia republici si sa consfinteasca suveranitatea poporului.

Va prezentam textul apelului:

"Promisiunea facuta romanilor de clasa politica, aceea de a fi cetateni ai unui stat de drept, a fost incalcata. Suveranitatea poporului a devenit o vorba goala. Constitutia, care ar fi trebuit sa garanteze buna randuiala a tarii, este plina de contradictii si neclaritati.

Ea proclama principiul separatiei puterilor, dar accepta ca membrii Legislativului sa poata fi, in acelasi timp, ministri in Executiv. Nu cuprinde mijloace de responsabilizare a Judiciarului. Permite Presedintelui sa se amestece in campaniile electorale.

Folosind prevederile acestei Constitutii, Guvernul s-a substituit Parlamentului si conduce prin ordonante de urgenta. Administratia locala e dependenta de comanda politica de la centru. Cele doua camere ale Legislativului au practic aceleasi atributii, iar procesul de adoptare a legilor este greoi si indelungat.

O Constitutie trebuie sa fie respectata si respectabila. Aceea din 1991 s-a nascut insa in valtoarea mineriadelor si a fost revizuita, in 2003, printr-un plebiscit marcat de numeroase fraude.

Istoria noastra a fost pana acum marcata de instabilitate constitutionala. Din 1866 incoace Romania a schimbat 7 constitutii, ceea ce inseamna ca nici o generatie nu a trait vreodata sub o singura Constitutie. Aproape fiecare schimbare de regim a fost violenta si aproape fiecare Constitutie a fost doar o unealta prin care noii guvernanti si-au consolidat puterea discretionara.

Acest lucru este cu deosebire adevarat in cazul primei republici, cea socialista. Cele trei constitutii ale acesteia – din 1948, 1952 si 1965 – au consacrat dominatia unui partid totalitar.

Constitutia celei de-a doua republici, adoptata in 1991, compilata pornind de la diferite constitutii europene si combinand elemente democratice cu elemente autoritare si etatiste, reflecta realitatile complexe ale tranzitiei.

Romania a ajuns acum moment de rascruce a istoriei. Republica tranzitiei trebuie sa lase locul unui regim reprezentativ modern. Aceasta transformare porneste in primul rand de la electorat, care a luat-o inaintea clasei sale politice. El cere noi standarde ale vietii publice si vede ca instrumentele propuse de actualii politicieni si-au dovedit limitele.

Concluzia este ca o noua ordine constitutionala e necesara. Ea trebuie sa consfinteasca si sa reglementeze realitatea celei de-a treia republici.

Alaturi de o buna parte a publicului, noi cerem o noua Constitutie. Cu alte cuvinte, dorim normalitate in sfera puterii publice. Cerem un referendum care sa decida forma regimului. Cerem o Constitutie in care suveranitatea poporului sa fie respectata.

O Constitutie compatibila cu valorile europene si cu statutul international al Romaniei. O Constitutie care sa prevada o limitare a numarului de mandate si care sa dea mijloacele prin care societatea sa ii controleze pe cei alesi. Una in care puterile sa fie net separate si echilibrate si care sa garanteze drepturile fundamentale.

Chemam la o discutie publica asupra principiilor noii Constitutii. Nimeni nu are dreptul sa le impuna romanilor, ca in trecut, un proiect de constitutie elaborat in spatele usilor inchise. Noua Constitutie trebuie sa fie rezultatul unui efort public si colectiv.

Ea trebuie sa reflecte o stare de spirit generala, nu interesele unui singur om sau ale unor grupuri. Dezbaterea trebuie sa aduca impreuna specialisti, reprezentanti ai partidelor, lideri de opinie si simpli cetateni, pentru ca o Constitutie autentica e bunul nostru comun".

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Ajutoare de 500 de milioane de euro pentru biocombustibili în România

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare de stat, pentru sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili, pentru o economie „zero net” În cadrul acestei...

Caz câștigat de CRJ la Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat de curând în privința respectării drepturilor la locuire, viață privată și nediscriminare a grupurilor vulnerabile, drepturi...

Medic de la ATI, rănit grav într-un accident rutier. Se afla pe marginea drumului

Virginia Armega medic în cadrul secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost rănită în urma accidentului din localitatea Țicleni, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă