Rata anuala a inflatiei a fost de 8,62% in luna aprilie a acestui an, un nivel usor scazut fata de luna anterioara, cand aceasta a atins 8,63%, un nivel maxim al ultimilor doi ani, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS) consultate de Hotnews.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a anuntat in aprilie ca inflatia se va mentine, in al doilea trimestru, in jurul varfului atins in luna martie si ca va intra semnificativ pe o panta descendenta incepand din august.
In luna aprilie a acestui an, preturile de consum au avut o crestere de 0,52%, mai mica fata de cea inregistrata in luna martie, cand cresterea a fost de 0,67%. Fata de martie, preturile marfurilor alimentare au crescut in aprilie cu 1,1%, cele ale marfurilor nealimentare cu 0,5%, iar tarifele serviciilor au inregistrat o scadere de -0,4%.
Indicele preturilor de consum (IPC), indicator care masoara inflatia, a urcat in martie cu 0,67% comparativ cu luna anterioara, iar inflatia anuala a ajuns la 8,63%, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2006 pana in prezent.
Analistii financiari contactati de HotNews.ro au mentionat ca deprecierea leului a fost una dintre cauzele care au dus la o crestere a inflatiei peste asteptari si ca desi va cobora in a doua parte a anului, inflatia va depasi mult tinta pe care si-a propus-o Banca Nationala (BNR).
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, se asteapta la o scadere a nivelului ratei anuale a inflatiei in luna august din acest an.
"Speram ca inflatia din martie sa fie maximul, dar observam presiuni inflationiste extrem de puternice in continuare. Prognoza noastra e ca in trimestrul al doilea vom avea o plafonare, iar deviatiile de la acest maxim vor fi mici inainte de a incepe scaderea, probabil mai substantiale in luna august", a explicat in aprilie Isarescu.
BNR a revizuit in crestere, cu 1,6 puncte procentuale, prognoza de inflatie pentru acest an, de la 4,3% la 5,9%, in raportul asupra inflatiei publicat la inceputul lunii februarie. Banca centrala a mentinuta insa tinta de inflatie pentru 2008 la 3,8%, plus minus un punct procentual. Comisia Nationala de Prognoza estimeaza pentru finele anului o inflatie de 5,4%, iar ca medie pentru acest an, o inflatie de 7%.