22.8 C
București
vineri, 12 aprilie 2024
AcasăSpecial640 de milioane de dolari câştig la loterie

640 de milioane de dolari câştig la loterie

Un bilet de loto câştigător pentru suma-record de 640 de milioane de dolari a fost vândut în statul Maryland, în apropiere de Washington, relatează sâmbătă televiziunea americană MSNBC, potrivt Mediafax.

Deocamdată nu se ştie dacă posesorul biletului este singurul care a câştigat acest premiu, care constituie un record în istoria jocului în lume. Numerele câştigătoare (2, 4, 23, 38, 46 şi numărul complementar 23) au fost anunţate vineri, la ora 23.00 (sâmbătă, 6.00, ora României).

Organizatorii nu au făcut până în prezent nici un anunţ referitor la câştigător sau câştigători. Postul de televiziune MSNBC a citat ca sursă a informaţiei sale un reprezentant al loteriei din Maryland, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Conform specialiştilor, va dura câteva zile până când câştigătorul va fi cunoscut, întrucât de obieci câştigătorii la loto preferă să consulte un avocat înainte de a anunţa că au câştigat.

Cele mai citite

Salariul mediu net din luna februarie a ajuns la 4.876, cu 14,2% mai mult față de perioada similară din 2023

Câştigul salarial mediu net a fost de 4.876 lei în februarie, în creştere cu 17 lei (+0,3%) faţă de luna ianuarie 2024. Comparativ cu...

Cetățean turc, reținut în cazul cadavrului găsit lângă A1

Un cetăţean turc a fost reţinut pentru 24 de ore în cazul cadavrului unei femei găsit în urmă cu câteva zile la ieşirea de...

Modificări ale traseelor tramvaielor de pe Calea Moșilor

Începând de duminică, 14.04.2024, STB SA va aplica măsura de reorganizare a liniilor de tramvai care funcționează în zona istorică de pe Calea Moșilor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă