Inaintea noului sezon, electoral in plus, o informatie si un comentariu. In urma unei hotarari de stat, de la 1 ianuarie 2009, posturile TV franceze de stat nu mai au voie sa difuzeze publicitate dupa ora 20.00, adica o data cu inceperea primetime-ului. Masura poate sa para exagerata, iar neoliberalii o vor considera astfel, de bunaseama. Orice televiziune castiga audienta pentru publicitate; scopul oricarei emisiuni nu este sa binedispuna sau, in fine, sa atraga telespectatorul de dragul lui, ci pentru a-si creste pretentiile financiare de la distribuitorii de publicitate.
Corect, numai ca televiziunea de stat, in cazul nostru cele doua TVR-uri, plus Culturalul, primesc bani de la cetateni. si-atunci, de ce sa ofer eu bani pentru a vedea reclame care, la randul lor, tind sa-mi scoata tot mie bani din buzunar? Intrebarea respectiva si-au pus-o si cei de la CNA, in Bucuresti, pentru ca, recunosc, exista o limitare a difuzarii de publicitate la TVR, de pilda in timpul filmelor.
Poate de aceea, daca filmul merita, la TVR el poate fi urmarit intr-un confort psihologic mult mai mare decat la televiziuni in care avem 5-10 minute de publicitate la fiecare 20 de emisie. Masura e sanitara, dar nu trebuie sa pierdem din vedere inca ceva: difuzarea nesimtita de publicitate la posturile comerciale. Pentru ca e mult mai ieftina decat in Occident – si e mai ieftina ca sa fie multa. Asadar, TVR poate fi socotit un post decent numai in comparatie cu ele. Dar sa nu fim rai. Sa vedem ce ne ofera TVR-urile la banii pe care ni-i cere.
Fiecare camin plateste 4 lei pe luna. La un calcul sumar si generos, rezulta macar 6 milioane de euro lunar intrati in conturile TVR din partea cetatenilor. Ce avem la banii astia in plus fata de propunerile de hahaiala de la posturile comerciale? Daca ne gandim la productii TV proprii, nimic remarcabil. France 2 si France 3, adica posturile care nu vor mai avea drept la publicitate dupa 8 seara, au fiecare cate doua ore de reportaj in regie proprie pe saptamana, cu angajati care transmit din toata lumea.
Plus anchete, dezbateri realizate profesionist, nu in cine stie ce studiouri prafuite. Ei bine, TVR nu numai ca n-are asa ceva – si ne obliga sa consumam documentare gen Discovery traduse in romana, ca si cum n-am putea foarte bine sa ne stabilim chiar pe Discovery–, dar isi plateste execrabil colaboratorii. Pentru o pagina de text tradus, TVR nu plateste nici macar un euro! De cel putin doua ori mai putin decat editurile, care pot fi si ele invinovatite ca practica recompense de dumping…
In sezonul care tocmai incepe, TVR a mai pierdut niste atuuri: pe Andreea Marin, datorita careia pensionarul socotea ca merita sa dea 4 lei pe luna, si transmisiile de fotbal national. Astept, inca, sa vad ce-mi propune TVR la inaltimea celor 6 milioane de euro incasati pe luna: o alta Mamaia? Un alt Cerb? Alte secvente de Teleenciclopedia in lectura unicului Pittis? O noua Marina Almasan cu un scos de la cutie Victor Socaciu? Sau, mai degraba, un nou calup de reclame nou-noute la o ora de maxima audienta?
