7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecial550 de norme didactice, restructurate in Constanta

550 de norme didactice, restructurate in Constanta

» Decizia ministrului Ecaterina Andronescu de a reduce, incepand cu anul scolar viitor, 20.000 de posturi didactice a pus pe jar si dascalimea din Constanta.

In judetul Constanta, sedintele publice pentru repartizarea titularilor si a suplinitorilor pe posturi s-au incheiat, iar inspectorul scolar general Petrica Miu spune ca pe plan local situatia privind eventuale disponibilizari din sistem nu este una ingrijoratoare. "Tragem la aceeasi caruta. Avem aceleasi cadre didactice care trebuie sa isi gaseasca in aceasta perioada de criza un loc de munca", a declarat, ieri, presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea. "Prin adresa primita de la MECI, incepand cu data de 1.09.2009, Inspectoratul scolar Judetean Constanta are 9.627 de norme. Astfel, nici un cadru didactic titular nu va avea probleme, intrucat avem de-a face cu o reducere naturala de norme. Nu exista nici un fel de disponibilizare in invatamantul constantean", a declarat inspectorul-sef ISJ Constanta, care subliniaza faptul ca titularii si suplinitorii calificati vor fi la adapost.

Potrivit unui calcul al ISJ Constanta, ar fi vorba de doar 550 de posturi care ar urma sa dispara, insa afectate de aceasta decizie vor fi cadrele didactice platite la cumul si cu ora. Judetul Constanta inregistreaza, in prezent, 9.043 cadre didactice, dintre care 7.364 au norma intreaga, 319 au fost angajati pe jumatati de norma, la cumul, in special pensionarii, iar alte 360 de norme au fost pentru plata cu ora. In categoria suplinitorilor necalificati intra cadre didactice cu studii superioare ce nu predau specializari care nu se regasesc pe foia matricola sau cadre didactice cu studii medii. La nivelul judetului Constanta, in anul scolar anterior au functionat 230 de suplinitori necalificati. Pe de alta parte, inspectorul Miu spune ca pentru eficientizarea retelei scolare cateva unitati de invatamant vor fi comasate.

 

"Inspectoratul scolar Judetean Constanta a analizat si va analiza in continuare modalitatea de eficientizare a retelei scolare, un exemplu fiind studiul efectuat pe efective de elevi ale scolii cu clasele I-VIII «Ion Creanga» si ale scolii cu clasele I-VIII «Mihail Koiciu», precum si modalitatea de realizare a numarului de clase de catre unitatile de invatamant in planul de scolarizare al retelei scolare", a precizat Petrica Miu. In aceeasi situatie sunt si scolile nr. 2 si 5 din municipiul Constanta, care vor fi comasate.

Decont restant in 14 localitati
Reducerea normelor nu este singura problema a invatamantului local. In prezent, 14 localitati din judetul si municipiul Constanta au restante de cateva luni bune la decontarea cheltuielilor de transport pentru dascalii navetisti. "Starea cadrelor didactice care fac naveta in mediul rural este dezastruoasa. Se face un abuz cu buna stiinta de catre unii primari", a precizat Mihai Contanu. Potrivit reprezentantilor SLSIP, primarii spun ca nu au bani pentru decont. In alte cazuri sunt disensiuni intre edili si directorii scolari, iar pentru multi primari decontul profesorilor nu reprezinta o prioritate a bugetului local.

Dintre localitatile unde primarii nu au decontat naveta amintim Murfatlar, Ion Corvin, Ghindaresti, Targusor, Albesti, Baraganu si Dobromir. Nici orasele Medgidia si Murfatlar nu stau onorabil la acest capitol, iar in municipiul Constanta, la Grupul scolar de Telecomunicatii nu se deconteaza naveta personalului didactic auxiliar. Un abonament pana la Ion Corvin costa 300 lei. Un cadru didactic debutant este incadrat cu 800-900 lei si mai ramane cu 300-400 lei sa supravietuiasca o luna. La Ion Corvin, 11 dascali fac naveta din Constanta si se imprumuta de la colegii lor, profesori care stau in Ion Corvin, pentru a putea veni la scoala. si acesta este doar un singur exemplu nefericit. "Vom invita primarii la discutii pe aceasta tema chiar saptamana viitoare", a promis inspectorul scolar general constantean.  

In alta ordine de idei, si dascalii constanteni sunt nemultumiti de faptul ca nu sunt chemati la dialog social de catre ministrul Ecaterina Andronescu. Sindicalistii de pe plan local inca mai spera ca rezultatul negocierilor dintre angajatii Educatiei si ministerul de resort va fi unul imbucurator pentru personalul didactic. "Daca se vor incalca principii si coordonate care astazi (n.r. – ieri) se discuta cu Ministerul Educatiei, anuntam faptul ca ne vom "bate" pe cale legala pentru a rezolva toate problemele importante din sistemul de invatamant romanesc", a completat presedintele SLSIP.

Fara cumul si plata cu ora
"Orele pentru plata cu ora si cumul pot sa dispara. Titularii si suplinitorii calificati nu vor fi afectati. In fiecare an sunt inregistrate in jur de 300 de iesiri la pensie, insa sunt cateva mii de absolventi care intra in campul muncii. si sa nu uitam ca populatia scolara scade. Nivelul maxim de generatii este doar la gradinite. Vom sti mai clar cum stam cu normele dupa cea de-a treia repartizare computerizata pentru admiterea in liceu si dupa concursul de suplinire din luna august pentru dascalii care nu au participat la examenul de titularizare din 15 iulie", a afirmat inspectorul scolar general constantean Petrica Miu.

Cele mai citite

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Celine Dion, mesaj emoționant pe Instagram

Celine Dion ar fi împlinit 30 de ani de căsătorie cu René Angélil. Vedeta a marcat momentul cu un mesaj emoționant pe Instagram. Celine Dion,...

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă