Pe scena de la Brăila au debutat Haricleea Darclee şi Maria Filotti şi au evoluat Sarah Bernard, Şaliapin şi George Enescu.
Autorităţile brăilene au demarat procedurile de selectare a firmelor care vor restaura clădirea Teatrului „Maria Filotti”, în cadrul proiectului de reabilitare a patrimoniului cultural şi a centrului istoric a municipiului Brăila. Potrivit directorului Mircea Bodolan, investiţiile sunt de 20 milioane lei, din care 10 milioane este finanţarea nerambursabilă alocată prin POS 2007-2013. Lucrările vor dura 30 de luni şi nu vor întrerupe activitatea artistică.
„Va fi consolidată structura de rezistenţă a teatrului, va fi refăcut acoperişul, vor fi restaurate uşile decorative şi finisajele, în special în zona sălii de conferinţe şi a Sălii Maure, unde sunt porţiuni mari deteriorate de infiltraţii, vor fi recompartimentate spaţiile şi se vor face modificări ale lucrărilor realizate în anii ‚80, în Holul Monumental, pentru a se reveni la imaginea iniţială”, spune Mircea Bodolan. Proiectul de reabilitare a fost realizat de preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, arhitect Virgil Polizu, profesor la Academia de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti şi este expert UNESCO pentru patrimoniu în Comisia Naţională a României pentru UNESCO. Sunt proiectate şi spaţii pentru relaxare, precum Cafeneaua Actorilor şi Bufetul Teatrului. În locul actualei librării va funcţiona „Casa Cărţii Noi”, iar în locul fostului anticariat – „Casa Cărţii Vechi”.
Ansamblul arhitectonic, construit în 1850, reunea sub acelaşi acoperiş Hotelul Rally, un teatru, o sală de cinema, unrestaurant, o grădină de vară şi un club. La Teatrul Rally, inaugurat pe 11 decembrie 1895, au evoluat trupe celebre din ţară şi din străinătate. Aici au debutat Haricleea Darclee în 1881 şi Maria Filotti în 1905. Pe scena sa au evoluat Sarah Bernard, Şaliapin şi George Enescu. În 1910, proprietarul imobilului, Dumitru Ionescu, fost primar al Brăilei, a donat imobilul municipalităţii.