Este o mare diferență între a-ți arăta solidaritatea cu victima unui viol mizerabil şi a cere imperativ magistraților să ia o anumită decizie preventivă în cazul autorilor. La fel, este o mare diferență între a critica un Cod Penal făcut de politicieni şi care prevede sancțiuni prea blânde pentru viol şi a face demersuri publice care să pună presiune pe judecători.
La ora la care scriu acest articol, aproape 140.000 de persoane au semnat o petiție care se numeşte „Cerem arestarea celor 7 băieți violatori din Vaslui“. Numărul semnatarilor va creşte exponențial în următoarele zile, în mod absolut firesc. Fapta celor șapte tineri vasluieni este revoltătoare (au sechestrat şi violat o fată de 18 ani, în timp ce se întorcea de la şcoală), la fel ca şi campania de denigrare a fetei dusă după ce au ieşit din închisoare. Într-un asemenea caz, oamenii obişnuiți se lasă purtați de emoție, iar o petiție care, să presupunem prin absurd, ar cere linşarea în piața publică a violatorilor s-ar bucura, probabil, de un succes şi mai mare. Bine că nu s-a gândit nimeni să o inițieze!
Problema apare însă când cei care ar trebui să facă apel la rațiune şi la argumente lipsesc sau, mai rău, aleg să se alăture valului de revoltă. Lideri de opinie, editorialişti, politicieni cunoscuți, printre care să-i numim doar pe Traian Băsescu sau Gabriela Firea, se alătură, fără nuanțe, unui demers, în esență, periculos: justiția făcută de cetățeni. Unii poate o fac din revoltă sinceră. Pe alții îi suspectez însă că folosesc acest prilej doar pentru a câştiga audiență, notorietate sau voturi la următoarele alegeri.
Aberația a ajuns atât de departe, încât politicienii care refuză să comenteze subiectul violului de la Vaslui au început să fie criticați, cum a fost cazul Andreei Paul Vass. Sau, dacă mai vreți un exemplu, s-a ajuns până acolo încât să i se ceară preşedintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, să spună ceva, orice, pe acest subiect, deşi, prin natura funcției, omul chiar nu are cum să comenteze o decizie a unei instanțe de judecată. Şi, împins de ziarişti, Zegrean a spus până la urmă o prostie: „Numai acolo, în Vaslui, se puteau întâmpla lucruri dintr-astea“.
Curată nebunie.
M-aş fi aşteptat totuşi să existe mai multe voci care să iasă din turmă şi să facă apel la rațiune. Să judece cazul la rece şi să pună degetul pe adevăratele probleme. Doar aşa putem schimba ceva.
* De pildă, motivul pentru care cei şapte acuzați sunt acum în libertate este acela că arestul la domiciliu a fost declarat neconstituțional în luna mai, iar Judecătoria Vaslui a trebuit să înlocuiască această măsură cu una mult mai blândă, şi anume eliberarea sub control judiciar. Iar decizia CCR a fost logică în contextul în care autorii noului Cod de Procedură Penală nu s-au gândit că măsura trebuie să aibă prevăzută de lege şi o durată maximă. O greşeală care, iată, a cântărit mult în acest caz. Poate că judecătorii de la Vaslui nu i-ar fi scos din închisoare pe cei şapte tineri, după cinci luni de arest preventiv, dacă ştiau că nici măcar în arest la domiciliu nu-i pot ține.
* Este mai puțin important că cei şapte indivizi mai stau în libertate câteva luni, dacă pedeapsa finală pe care o vor primi va fi una mică. Pedeapsa maximă pentru viol este acum de 12 ani, dar ea poate fi considerabil redusă pentru cei care şi-au recunoscut fapta. Practic, potrivit legislației actuale, violatorii pot scăpa destul de ieftin, în câțiva ani, dacă luăm în calcul şi instituția eliberării condiționate. Şi nu sunt vinovați pentru asta mult-huliții judecători de la Vaslui, ci autorii noului Cod Penal.
* Chiar şi o petiție bine intenționată poate să facă mai mult rău decât bine victimei violului. Spiritele în societate sunt aşa de încinse pe acest subiect, încât nimeni nu se mai gândeşte şi la faptul că poate fata nu-şi doreşte acum atâta publicitate în jurul dramei sale. Poate ar fi ajutat-o mai mult mesajele de solidaritate discrete trimise de oameni de bună-credință decât să intre în gura politicienilor români, iar presa să-i calce viața personală în picioare.
* Demersul nu poate avea nici o finalitate practică. Nici un judecător nu poate emite un mandat de arestare „la cererea publicului“. Şi e normal să fie aşa. Să ne bucurăm totuşi că trăim în UE, şi nu în India.
* În acest caz a dispărut din spațiul public orice raportare la „prezumția de nevinovăție până la sentința finală a judecătorilor“, deşi politicienii revoltați de acum o invocau foarte des în cazurile de corupție. Şi spun acest lucru nu pentru că am vreo simpatie pentru cei şapte inculpați, ci pentru că, din nou, să ne amintim, trăim în UE, şi nu în India.
