19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecial40% dintre români sunt hipertensivi. Cauze: excesul de sare şi lipsa de...

40% dintre români sunt hipertensivi. Cauze: excesul de sare şi lipsa de mişcare

Este declaraţia pe care a făcut-o azi, pentru Agerpres, Maria Dorobanţu, preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune, cu ocazia Congresului de Nefrologie, desfăşurat la Sibiu. Medicul spune că o mare problemă e că mulţi oameni nu se tratează de afecţiunea de care, în unele cazuri, nici nu ştiu. „40% dintre români au hipertensiune arterială. Este în media europeană, dar după vârsta de 60 de ani, chiar creşte. E destul de mult. Problema este că e un procent totuşi mare, iar oamenii nu au grijă de ei. Mănâncă prea sărat, nu fac mişcare, sunt, majoritatea supraponderali sau chiar obezi şi o parte dintre ei moştenesc un teren, care predispune la hipertensiune. Este şi această variantă”, a precizat Maria Dorobanţu.

 

Specialistul a continuat – „partea mai proastă este că foarte mulţi nici nu ştiu că au hipertensiune arterială şi nu se tratează sau dacă află că au hipertensiune arterială, se tratează numai o scurtă perioadă de timp, după care, scăzând tensiunea, consideră că s-au vindecat. Nu se vindecă. Această formă de boală, hipertensiunea esenţială, cum se numeşte, este o boală care trebuie tratată permanent, cu mai multe sau mai puţine doctorii. Asta depinde şi dacă oamenii înţeleg să ţină şi un regim alimentar”.

 

„Când au şi boală de rinichi, riscul de a face hipertensiune este şi mai mare. Dacă au şi diabet, poate să aibă până la 80 % dintre diabetici, poate să aibă hipertensiune. Problema este că, din păcate, hipertensiunea şi diabetul şi boala de rinichi îşi dau mâna ca să facă complicaţii cerebrale, să facă accidente vasculare, să facă infarct de miocard, etc”, spune dr. Maria Dorobanţu.

Hipertensiunea arterială este o boală care îi poate afecta şi pe adolescenţii care nu mănâncă sănătos şi nu fac sport.

„Aici trebuie umblat la segmentul acesta de copilărie şi adolescenţă, pentru că, după aceea, schimbările sunt şi mai greu de făcut. Da (poate să apară hipertensiunea arterială şi la un adolescent cu un regim de viaţă nesănătos n.r.). La cei cu hipertensiune, sigur scade media de vârstă, pentru că fac complicaţii”, a precizat dr. Maria Dorobanţu, preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune.

Societatea Română de Hipertensiune va organiza un curs de educare a medicilor, asistentelor medicale şi a unui grup de pacienţi, după ce medicii au constat că doar un sfert din pacienţii români diagnosticaţi cu hipertensiune arterială au valori controlate, restul, fie nu iau medicamentele corect, fie nu le iau tot timpul.

„O să facem un curs de educare nu numai a doctorilor, ci şi a asistentelor medicale şi un grup de pacienţi. Dintre cei care sunt trataţi, numai un sfert au valori controlate sub tratament, restul, nu. Degeaba iau tratament, dacă nu îl iau corect sau nu îl iau tot timpul”, a anunţat doctoral Maria Dorobanţu.

Ultimele statistici arată că în România, 62% din decesele înregistrate sunt cauzate de boala cardiovasculară. Doi din trei români mor de afecţiuni cardiovasculare, dintre care cea mai frecvent întâlnită este hipertensiunea arterială. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă