În Bistriţa-Năsăud, investiţiile în turism programate pentru acest an însumează peste 4,5 milioane de euro, bani europeni alocaţi pentru 11 proiecte scrise de IMM-uri, pentru care au fost semnate deja contractele de finanţare. Potrivit Prefecturii Bistriţa-Năsăud, cu bani europeni va fi amenajată o pensiune turistică cu 20 de locuri în comuna Poiana Ilvei, o piscină pe Valea Blaznei, dar şi o pensiune turistică în zona de agrement Colibiţa.
„Tot cu bani europeni va fi construită o cabană turistică, casuţe şi anexe în localitatea Bichigiu din comuna Telciu, o pensiune turistică la Rodna şi încă una la Colibiţa. Finanţare a mai primit şi o firmă care a depus un proiect integrat privind promovarea valorilor turistice rurale în satul Dobric din comuna Căianu Mic şi o alta care vrea să amenajeze o structură turistică în localitatea Ciceu Corabia”, spun reprezentanţii Prefecturii. Banii europeni merg şi pentru realizarea a două pensiuni în localitatea Josenii Bârgăului şi pentru dezvoltarea activităţilor de agrement în zona lacului Colibiţa.
Centru German în Bistriţa
Prefectura Bistriţa-Năsăud a mai anunţat că mai sunt şi alte proiecte care au ca scop investiţii în turism pentru care iniţiatorii au cerut fonduri europene. E vorba de crearea centrului german din Bistriţa, prin reabilitarea clădirii istorice Casa Argintarului. Valoarea acestui proiect, declarat deja eligibil, este de 2,6 milioane de lei. Beneficiar va fi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, însă în momentul în care vor exista fonduri pentru finanţare. În acest sens, Consiliul Judeţean aşteaptă o realocare de la axele care nu au absorbit toţi banii.
Un alt proiect este depus de Primăria Teaca. Autorităţile din această comună au cerut 7,5 milioane de lei pentru reabilitarea monumentului istoric Biserica Evanghelică şi amenajarea unui parc, proiect aflat în evaluare. Pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice şi de agrement în Pădurea Schulleward din Bistriţa, autorităţile locale au cerut 6,3 milioane de lei, iar pentru promovarea turistică a Cetăţii Medievale Bistriţa circa un milion de lei. Beneficiar este tot Primăria Bistriţa. Proiectele se află în evaluare. În prezent, este deschisă o nouă sesiune de depunere a proiectelor care se va încheia în 30 iulie 2010.